Hackerii din grupul Anonymous au spart site-ul NATO

0
267

Hackerii din grupul Anonymous au anunţat că au pătruns ilegal în sistemul informatic al NATO şi au intrat în posesia unui gigaoctet de documente ale Alianţei Nord-Atlantice. „Da, #NATO a fost piratat. Şi avem numeroase materiale confidenţiale”, afirmă un mesaj publicat în contul Twitter al grupului. „Acum avem un gigaoctet de date NATO, însă pe cele mai multe nu le vom publica, deoarece ar fi iresponsabil. Dar, oh, NATO…”, afirmă un alt mesaj. Ulterior, grupul a publicat un document datat 2002, privind procedurile de securitate informatică, şi un alt document, confidenţial, care face referire, aparent, la operaţiunile din Kosovo. FBI a anunţat, miercuri, arestarea a 16 persoane în Statele Unite şi a altor cinci în Europa, în ancheta asupra grupului Anonymous, devenit cunoscut după atacurile informatice asupra site-urilor Visa şi PayPal.