3.000 de sindicalişti vor ieşi în stradă, nemulţumiţi de disponibilizările din Poşta Română

0
331

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, ameninţă că în două săptămâni peste 3.000 de sindicalişti vor ieşi în stradă, nemulţumiţi de disponibilizările din Poşta Română, care nu duc la o modernizare a companiei, precizând că problema a fost discutată, ieri, şi cu delegaţia FMI.

Dumitru Costin a spus că la discuţiile cu delegaţia FMI sindicaliştii au amintit problema privind neaplicarea măsurilor concrete de reintegrare pe piaţa muncii a celor disponibilizaţi din companiile de stat. Sindicaliştii au dat ca exemplu situaţia angajaţilor de la CFR şi a celor din Poşta Română. “Nu se discută despre modernizare, doar despre disponibilizări, astfel că peste două săptămâni 3.000 de oameni vor ieşi în stradă pentru a protesta faţă de acest fals pas de restructurare”, a spus Costin.

Potrivit liderului BNS, reprezentanţii FMI le-au dat dreptate în ceea ce priveşte faptul că Guvernul nu se gândeşte la programe coerente de modernizare. Sindicaliştii au spus că în ceea ce priveşte CFR, guvernanţii au distrus toate companiile şi le-au adus într-o situaţie fără ieşire, deşi cu ani în urmă puteau face ceva pentru a le salva, la fel cum pot face acum pentru Poşta Română. Costin a precizat că doar disponibilizările nu rezolvă problema, ci amână la nesfârşit luarea unor soluţii concrete. “Am constatat şi noi şi FMI că există o tendinţă de amânare a modernizării companiilor de stat”, a mai spus liderul.

O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale este prezentă, de miercuri, la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, reprezentanţii instituţiilor internaţionale urmând să analizele modul în care au fost îndeplinite reformele în prima jumătate a acestui an. Misiunea îşi va încheia vizita pe 1 august, când vor fi prezentate concluziile într-o conferinţă de presă. Oficialii instituţiilor internaţionale s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţi ai sindicatelor.

Poşta Română va continua reorganizarea reţelei, prin desfiinţarea a 450 de subunităţi, operaţiunea implicând restructurarea a 1.400 de posturi, în acest an fiind deja desfiinţate 900 de unităţi de profil, reţeaua ajungând la 6.100 de oficii. În noua etapă a reorganizării reţelei sunt incluse 402 subunităţi şi 47 de oficii poştale rural mecanizate (specializate în prelucrarea trimiterilor din mediul rural), anunţa, în 12 iulie, compania de stat. Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional că va desfiinţa cel puţin 70 posturi administrative şi va reduce numărul de oficii poştale cu mai mult de 900 unităţi până la sfârşitul lunii iulie. Acţionarii Poştei Române, cel mai mare operator de profil, sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.