Premierul indian, Narendra Modi, dezvoltă o politică externă multivectorială (fidel politicii de nealiniere, termen inventat de ex-premierul Nehru), fără alunecări restrictive, în schimb cu un echilibru suplu şi, se pare, avantajos. Deşi între vizita la Washington şi participarea la summit-ul BRICS, este greu de stabilit un echilibru. Vrea să se apropie de Occident şi să accelereze dezvoltarea economică a ţării sale şi primirea sa la Casa Albă, conform standardelor diplomatice rezervate şefilor de stat, discuţiile cu preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, discursul în faţa Congresului au estompat criticile bilanţului său, în materie de drepturi şi libertăţi. Dacă este prematur pentru a se vorbi de o inversare a aliaţilor, vizita de stat a premierului indian la Washington a dat semnalul unei repoziţionări majore, pe eşicherul geo-politic regional şi mondial. În dorinţa de a izola Moscova de aliatul indian, Washingtonul l-a primit cu onoruri, ca un partener important, în faţa Chinei. Într-un lung comunicat comun, derulat în 58 de puncte, sunt enumerate proiecte militare, tehnologice şi economice, toate subsumate unei viziuni complete a progresului relaţiilor bilaterale „mai puternice, mai dinamice ca niciodată”. S-a vorbit de o „nouă energie” în parteneriatul Washington-New Delhi, pentru că India, angajată într-un conflict frontalier cu China, poate ranforsa poziţia lui Joe Biden, în rivalitatea sa, sub toate azimuturile, cu Beijingul. Deşi preşedintele american a declarat că doreşte să-l reîntâlnească „curând” pe omologul său chinez Xi Jinping, pe care recent l-a plasat în categoria „dictatorilor”. Narendra Modi care a avut o bună relaţie cu Donald Trump, predecesorul lui Joe Biden, şi-a multiplicat mulţumirile şi complimentele pentru gazda sa. Cu prilejiul vizitei la Washington a avut un tete-a-tete cu patronul Tesla, Elon Musk, pentru potenţiale investiţii americane în India. Premierul indian speră într-o mai bună cooperare şi în domeniul informaţiilor, domeniu în care ajutorul ar putea contribui la ameliorarea flotei militare, una încă departe de puterea navală a Chinei. Grupul american Micron, specializat în componente informatice indispensabile a anunţat investiţii de 800 mil. dolari într-o fabrică din India. Partea americană a anunţat producerea în India de motoare F414 pentru avioane de vânătoare de General Electric, dar şi livrarea de drone. Mai mult cele două ţări au convenit să pregătească lansarea unei misiuni comune în spaţiu anul viitor. Liderul naţionalist hindus a fost intervievat de ziarişti, în privinţa represiunii musulmanilor şi derivei autoritate, răspunzând că în valorile democratice ale Indiei nu există nicio discriminare pe bază de religie, temă reluată şi în alocuţiunea sa din Congresul american. Unde parlamentari democraţi, aliaţi ai preşedintelui, au boicotat evenimentul acuzând guvernul Modi de represiuni asupra musulmanilor şi altor minorităţi religioase. Ani de-a rândul premierul indian n-a fost bine văzut la Casa Albă, considerat chiar un paria, pentru ca acum în comunicatul comun cu preşedintele american să ceară „respectarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei”, deplângând teribilele şi tragicele consecinţe umanitare. Deşi Rusia este un aliat fidel al Indiei, de multă vreme. Vizita lui Narendra Modi, la Washington, primirea care i s-a rezervat, pune regimul de la Beijing în situaţia de a avansa pioni pe scena internaţională, mult mai agresiv. Încât nu este exclus o opţiune belicoasă, o demonstraţie de forţă, în Hiamalaya, la frontiera cu India. SUA nu este singurul curtenitor al Indiei, fiindcă Narendra Modi este invitat la 14 iulie a.c. la Ziua Naţională a Franţei. Lui Modi i s-a cerut de către americani respectarea preţului plafonat fixat de occident pentru cumpărarea de petrol rus. Pe chestiunea Rusiei, India şi SUA au decis să accepte sau să tolereze divergenţele lor. New Delhi s-a văzut curtat în ultima vreme din toate părţile. La 31 martie – 1 aprilie, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, s-a aflat la New Delhi, unde a fost primit de omologul său Subrahamanyam Jaishankar, dar şi de Narendra Modi, timp de 40 min., pentru consolidarea relaţiilor comerciale. Ex-premierul britanic Liz Truss s-a aflat de asemenea în capitala Indiei pentru a discuta cu omologul său, pentru ca la 25 martie ministrul chinez de Externe, Wang Yi, s-a aflat într-o vizită de lucru pentru o întâlnire cu consilierul indian pe probleme de securitate naţională Ajit Doval. Dacă urmează separarea Indiei de BRICS rămâne de văzut, dar pentru moment premierul indian Narendra Modi, care are alegeri legislative anul viitor, şi are dificultăţi cu partidele de opoziţie, a fost reevaluat la Casa Albă.