Expresia „principiul giruetei” aparţine scriitorului Dorin Tudoran, fost dizident autentic înainte de 1990, care o reiterează, nu rareori, pentru a ne reaminti, cum nu puţini, dintre noi, o cotesc în viaţă, după cum bate vântul. Destul de cumpănit, în toate zicerile sale, Dorin Tudoran, căruia recent i s-a decernat „Premiul Doina Cornea”, înfiinţat de Pen Club România, după stingerea din viaţă a cunoscutei dizidente, asemuie, într-un interviu acordat lui Cristian Teodorescu, democraţia din România cu unele buletine meteo: „cu cât se anunţă mai mult soare şi cer senin, cu atât norii se lăfăie pe acoperişurile caselor”. În ţările în care democraţia este mai vânjoasă, decât în România, mai stabilă, spaţiul public găzduieşte mai puţine dezbateri, declaraţii, dispute etc. despre democraţie. Oamenii vorbesc mai puţin despre democraţie şi în schimb o practică. Am putea circumscrie „principiul giruetei”, invocat de Dorin Tudoran, moţiunii de cenzură a PNL, intitulată „Demiterea guvernului Dragnea – Dăncilă, o urgenţă naţională”, creditată cu şanse „sub zero” să treacă, de senatorul Daniel Zamfir, plecat de dată recentă din PNL la ALDE. Cum orice moţiune de cenzură, din partea opoziţiei, este justificată prin Constituţie, titlul celei anunţate, cuprinzând sintagma „o urgenţă naţională” pare de-a dreptul un semnal de alarmă. Cam ilogic. Ludovic Orban se arată excesiv de preocupat de statutul mai nou al lui Liviu Dragnea, prin condamnarea încă nedefinitivă, a acestuia la ÎCCJ. Numai că Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, nu se confundă cu Guvernul, oricât s-ar supralicita asta. Pentru ca o moţiune de cenzură să treacă sunt necesare voturile favorabile a 233 de parlamentari, şi artimetica arată că opoziţia actuală este departe de a dispune de ele, chiar prin muncă stăruitoare „de la om la om”. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca moţiunea depusă de PNL, împotriva guvernului Dăncilă, să fie citită luni în plen, urmând ca miercuri să fie dezbătută şi votată, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Cu discursul său abraziv, Ludovic Orban nu câştigă teren, în sondajele de opinie. Dimpotrivă. Credibilitatea sa nu creşte, chiar deloc, şi atunci când „vântul îi este favorabil”, ceea ce ar putea să îl îngrijoreze. Să ne explicăm. Una este discuţia despre rămânerea sau nu a lui Liviu Dragnea în fruntea PSD, problemă exclusivă a social-democraţilor, şi alta este problema coaliţiei de guvernare, de a împlini cât de cât ceea ce şi-a propus. Această logică încâlcită a liderului PNL încurcă de-a dreptul. Răbuvnirile sale emană, sistematic de la o vreme, o agresivitate nefirească, propagată pe scena politică, cu efecte deloc benefice, în planul imaginii ţării. Ludovic Orban este liderul unui partid liberal tradiţional, care s-a mai aflat la guvernare. Şi alături de actualul PSD, şi cu „asimilatul” PDL, şi cu, din păcate, dispărutul PNŢCD. Doar o dată s-a aflat de sine stătător, 2007-2008, având şi atunci susţinerea parlamentară a social-democraţilor. De la unul din marii lideri ai partidului, I.C. Brătianu, pe vremea când era prim-ministru, a rămas o vorbă memorabilă, rostită într-un context pe care nu îl mai reamintim: „măsura, domnule profesor, măsura”. Cel vizat era marele istoric Nicolae Iorga. Ce bine ar fi dacă s-ar ţine seama de ea. Chiar dacă, ceea ce nimic nu prevesteşte, moţiunea de cenzură iniţiată ar trece, printr-un val de trădări, o coaliţie heteroclită, confecţionată arbitrar, nu ar prevesti nimic benefic, decât ceea ce am avut după „predarea guvernului Ponta” şi înlocuirea acestuia cu ceea ce ştim.
