FRF a înregistrat noua denumire oficială a Universităţii Craiova

0
462

Universitatea Craiova va purta o nouă denumire oficială în cadrul FRF, respectiv U Craiova 1948 Club Sportiv SA. FRF a anunţat acest lucru pe site-ul oficial. „În conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. 4 și art. 49 din Statutul Federației Române de Fotbal, Comitetul de Urgență compus din Răzvan Burleanu – președinte FRF, Gino Iorgulescu – prim-vicepreședinte FRF, Octavian Goga – vicepreședinte FRF, cu unanimitate de voturi: Având în vedere solicitarea LPF înregistrată la FRF sub nr. 2775 din 20.06.2018, precum și cererea formulată de CS U Craiova SA la data de 11.06.2018, cerere însoțită de toate documentele prevăzute de art. 2 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (inclusiv Certificatul de Identitate Sportivă conținând mențiunea privind schimbarea denumirii), având în vedere Referatul Departamentului Juridic al FRF și luând în considerare acordul membrilor Comitetului Executiv al FRF: Aprobă, în temeiul art. 2 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice schimbarea denumirii clubului CLUB SPORTIV U CRAIOVA SA în U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV SA.”