Comisia Europeană urmează să propună reducerea cu 5% a numărului de posturi din instituţiile UE, în linie cu măsurile de austeritate din statele membre, însă acestea ar putea dori chiar o reducere mai mare, relatează EUObserver. Un oficial european de rang înalt a declarat publicaţiei citate că executivul european va propune, la 29 sau 30 iunie, măsura de reducere a posturilor ca parte a planurilor sale pentru următorul buget al UE, pentru intervalul 2014-2020. „Comisia îşi propune o creştere zero a bugetului administrativ. Actualele creşteri salariale legate de promovări duc la reducerea efectivelor. În cazul în care Comisia ar fi propus salarii şi prime mai mici, s-ar fi confruntat cu o grevă a sindicatelor”, a precizat sursa citată. O sursă din cadrul PE a precizat că departamentele selectate pentru reduceri au fost deja informate în legătură cu aceste măsuri.