Exodul medicilor români către spitalele din străinătate a ajuns să stârnească îngrijorare şi la nivelul forurilor internaţionale. În ultimii ani, mii de medici, asistente, dar şi farmacişti au plecat din România în căutarea unui loc de muncă mai bun. Aşa s-a ajuns la o medie de doar 19 medici la 10.000 de locuitori, după cum arată un raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Unităţile sanitare din judeţul Dolj nu fac nici ele excepţie, migraţia cadrelor medicale către spitalele de peste hotare fiind un adevărat fenomen.
Numai în prima jumătate a acestui an 70 de medici doljeni au ales să profeseze pe alte meleaguri. Iar motivele sunt lesne de înţeles. Salariile mult mai atractive decât cele din spitalele româneşti, condiţiile de muncă mai bune sau accesul la tehnologii medicale de vârf sunt „amănuntele” care i-au convins pe doctori să accepte oferte venite din străinătate. Cei mai mulţi au optat să lucreze în clinici din Marea Britanie, Germania, Franţa şi, mai nou, în ţările scandinave. „Pleacă medici din toate spitalele. Majoritatea sunt tineri, dar am văzut şi doctori cu vârsta de 60 de ani care aleg să plece. Un medic care are în spate 24 de ani de studiu nu-şi poate permite să se lase tratat ca un manelist. Raportul dintre numărul de medici şi cel al locuitorilor este unul îngrijorător, iar populaţia nu este un teren al experimentelor. Majoritatea cadrelor medicale aleg să profeseze în Marea Britanie, Germania sau Franţa”, a declarat dr. Doru Dobrescu, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Dolj.
Doar în Albania deficitul de medici este mai mare
Raportul OMS care arată că 10.000 de români sunt trataţi de numai 19 medici, ne plasează pe penultimul loc în Europa din acest punct de vedere. Doar albanezii stau mai rău decât noi, cu o medie de 11,5 medici. Cetăţenii din Republica Moldova, dar şi ungurii beneficiază la acest capitol de o situaţie mai bună, cu 26 şi respectiv, 31 de medici la 10.000 de locuitori. Nici în privinţa personalului medical mediu, România nu stă mai bine în statistici. Media de 42 de moaşe sau infirmiere la 10.000 de locuitori este mai mică decât în Bulgaria unde sunt 47, în Ungaria unde sunt 63 sau în Franţa, unde numărul acestora ajunge la 90. Şi în privinţa medicilor dentişti România se află la coada clasamentului: sunt doar 4.300 stomatologi, ceea ce înseamnă că avem un singur dentist la fiecare 5.000 de locuitori. Prin comparaţie, Republica Moldova are patru dentişti la 10.000 de locuitori, Ungaria are cinci, iar în Bulgaria sunt opt.
Număr mare de solicitări la Colegiul Medicilor Dolj
Şi din datele statistice ale Colegiului Medicilor Dolj pe anul 2010 reiese că exodul halatelor albe este un fenomen real. Pe parcursul anului trecut, un număr de 78 de medici au solicitat certificate profesionale profesionale curente (good standing) pentru a lucra în străinătate. Cadrele medicale au declarat ca fiind cele mai frecvente destinaţii Marea Britanie – 24, Franţa – 16 şi Germania – 13. Cei mai mulţi medici doljeni care au solicitat certificate profesionale sunt din specialităţile medicină generală/medicină de familie – 32, pediatrie – 3, anestezie terapie intensivă – 3 şi pneumologie – 3. La nivel naţional numărul doctorilor care au cerut astfel de documente Colegiilor Medicilor Judeţene a ajuns la 2.779. Cei mai mulţi sunt din Bucureşti – 947, Cluj – 403, Iaşi – 253 şi Timiş – 202 medici.
3.000 de medici vor pleca în acest an din România
Previziunile specialiştilor legate de ce urmează să se întâmple din punct de vedere al migraţiei cadrelor medicale sunt încă şi mai sumbre. Conform estimărilor, până la finele acestui an, în total, se va ajunge la un număr de 3.000 de doctori ce îşi vor căuta un loc de muncă peste hotare. Asta în condiţiile în care, la nivel naţional, în primele luni ale anului 2011, au plecat din ţară peste 1.100 de medici, ceea ce înseamnă că, în medie, 260 de doctori au părăsit ţara în fiecare lună. Este o problemă cu atât mai delicată cu cât în spitale cu greu se pot face angajări posturile fiind blocate în continuare. Situaţia este şi mai disperată în mediul rural acolo unde din cauza plecării medicilor, multe comunităţi riscă să rămână fără doctor.