Rezultatele Bursei Generale a Locurilor de Muncă

0
364

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj cu sprijinul Fundației pentru Tineret a organizat vineri, 20 mai 2022, Bursa Generală a Locurilor  de  Muncă, eveniment care s-a desfăşurat, la sediul Casei Tineretului din Craiova, începând cu ora 9.00. Această acțiune a fost organizată la nivel național și reprezintă una dintre măsurile active promovate în vederea atingerii obiectivului principal al instituției: creșterea șanselor de ocuparea a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă  și implicit reducerea șomajului.

În vederea organizării acestei acţiuni au fost contactaţi 169 agenţi economici, 45 dintre aceştia participând la eveniment.

Au fost comunicate 1070 locuri de muncă, astfel: 44 locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare ( director tehnic, inginer electromecanic, referent, inginer de sistem ininformatică, inginer mecanic, economist, inginer mecanic) şi 1026 locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare ( lucrător gestionar, dispecer, agent de securitate, sudor, ospătar, chelner, agent de vânzări, șofer autocamionde investigaţii şi protecţie, activităţi de peisagistică şi servicii pentru clădiri, mecanic agricol )

“Un număr de 827 persoane au participat la această acţiune, 358 persoane fiind selectate în vederea angajării, 10 fiind încadrate în muncă, dintre care două persoane cu studii superioare și opt persoane fară studii superioare. Evaluarea finală a rezultatelor Bursei Generale a Locurilor de Muncă va fi realizată la o lună de la data desfăşurării…”, se precizează într-un comunicat de presă al AJOFM Dolj