Prezentarea Raportului final al proiectului “Comprehensive redesign of the licensing system in Romania”

0
315

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat, astăzi, la prezentarea Raportului Final al proiectului  ”Comprehensive redesign of the licensing system in Romania” privind simplificarea licențierii activității mediului de afaceri, elaborat de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Datele raportului prezentat astăzi arată că reformarea sistemului actual de proceduri pentru deschiderea unei afaceri în România și alinierea la exemplele de bune practici internaționale ar duce, pe termen lung, la  creșterea nivelului de  bunăstare a românilor, potrivit estimărilor OCDE. Productivitatea României a crescut în ultimii ani, însă reglementarea prea strictă care implică 111 tipuri de licențe, emise de 43 de autorități diferite, a reprezentat una dintre provocările majore pe care mediul de afaceri le întâmpină.

Raportul cuprinde concluziile unei analize ample, care sprijină demersurile pe care Guvernul României le implementează și angajamentul pe care acesta și l-a asumat prin Programul de Guvernare, prin Programul Național de Redresare și Reziliență și prin candidatura la OCDE, pentru diminuarea birocrației, implementarea digitalizării și sprijinirea investitorilor.

Mediul de afaceri reprezintă coloana vertebrală a economiei și are nevoie de sprijin. Parteneriatul deschis și onest al Guvernului cu mediul de afaceri, dublat de implicarea OCDE în implementarea reformelor, va duce pe termen lung la o creștere cu circa 4% a PIB/locuitor. Antreprenorii trebuie să își concentreze eforturile de creativitate asupra dezvoltării afacerii, nu pe procedurile administrative. Doar astfel îi putem încuraja să aducă mai multă valoare adăugată în economia noastră. După cele 6 luni de guvernare, consider că reducerea presiunii administrative asupra mediului de afaceri este modul prin care putem accelera procesul de relansare economică și prin care putem beneficia inclusiv de relocarea în România a unor afaceri”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Raportul cuprinde inclusiv angajamentele care sunt asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență:

·       Adoptarea principiului „o singură dată”, care permite firmelor să li se solicite să furnizeze aceleași informații sau documente instituțiilor publice o singură dată;

·       Implementarea regimului unic de licențiere industrială care va introduce aprobarea tacită pentru anumite tipuri de licențe în urma înregistrării acestora pe platforma electronică;

·       Implementarea integrală a unui punct unic de contact electronic

Alvaro Pereira, Director Departamentului Economic din cadrul OCDE, a salutat determinarea prim-ministrului Nicolae Ciucă și a membrilor Guvernului de a dinamiza ritmul reducerii birocrației. Totodată, a confirmat devotamentul OCDE și al Direcției Generale Sprijin pentru Reforme Structurale a Comisiei Europene (DG REFORM) pentru susținerea unor politici mai bune pentru a asigura prosperitatea cetățenilor.