Amenzi de 50.000 de lei, aplicate de poliţiştii de la “rutieră”, în ultimele 48 de ore

0
469
În ultimele 48 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație. Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 285 de  sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 50.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 28 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare. Totodată, polițiștii au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Căruţaş beat, autor al unui accident rutier
 
Ieri, 22 mai, poliţişti din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizaţi cu privire la faptul că DN 56, la intrare în comuna Galicea Mare, s-a produs un accident rutier cu victime. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii secției , precum și polițiști rutieri din cadrul Poliției Municipiului Băilești, care au stabilit că un autoturism condus de un  bărbat de 48 de ani, din Craiova, în direcţia către Galicea Mare, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo nesemnalizat pentru circulatia pe timpul noptii, care se deplasa în aceeași directie de mers, condus un bărbat de 44 de ani, din comuna  Galicea Mare , răsturnându-se cu autoturismul în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, o femeie de 52 de ani, pasager în autoturism a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind  negativ, iar în urma testarii  cu aparatul alcooltest a conducătorului atelajului hipo a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Doi minori şi un major s-au ales cu dosare penale
Tot ieri, polițiști din cadrul Postului de Poliție Ciupercenii Noi, în timp ce se aflau în exercitarea atributiunilor de serviciu, au oprit în trafic, pe DJ 553A, pe raza satului Smârdan, un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 16 ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismul în cauză ar fi fost condus, în cursul aceleiași zile, și de un alt tânăr de 17 ani, din aceeași localitate. Totodată, din verificări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul a fost încredințat celor doi tineri  de către un bărbat de 41 de ani, din satul Smârdan, deși cel în cauză cunoștea faptul că tinerii nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză,  polițiștii au întocmit un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei  persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.