Din mediul rural pot veni performanţele

0
454

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj continuă seria competiţiilor în care sunt angrenaţi elevi şi cadre didactice din învăţământul preuniversitar. Ultimul concurs va avea faza judeţeană la sfărşitul acestei săptămâni şi este dedicat elevilor din mediul rural, învăţământ „gimnazial”, câştigătorii urmând să participe la etapa naţională, care se va desfăşura la Alba-Iulia, la sfârşitul lunii iulie, începutul lui august. Este vorba de competiţia „IMPULS PERPETUUM”, una în urma căreia au fost descoperiţi tineri foarte talentaţi.

În aceste zile, se va desfăşura se va desfăşura faza judeţeană a concursului de fizică – chimie, „IMPULS PEPETUUM”, competiţia fiind găzduită de Liceul „Charles Laugier”, pe 26 mai, începând cu ora 09:00. Înscrierea competitorilor poate fi făcută până pe 26 mai, ora 16:00, prin fax – 0351/439028, în atenţia prof. Luminiţa Georgescu. Este vorba despre un concurs care are o tradiţie, fiind desfăşurat anual, printre obiective fiind identificarea elevilor capabili de performanţă în domeniul ştiinţelor; stimularea şi motivarea formării profesorilor din mediul rural în abordarea metodelor didactice diferenţiate, orientate spre identificarea şi pregătirea elevilor capabili de performanţă. Conform regulamentului, pentru etapa naţională sunt repartizate, pentru fiecare judeţ, trei locuri, câte unul de an de studiu (a VI-a, a VII-a şi a VIII-a), dar pot interveni şi surprize, dar acestea ţin de atitudinea Ministerului Educaţiei Naţionale, instituţie care îşi dă girul pentru desfăşurarea competiţiei.

O fată cât o victorie

Concursul şi-a arătat beneficiile, cel puţin pentru judeţul Dolj, în urmă cu câţiva ani, o leve, din comuna Leu, fiind descoperită la această competiţie. Este vorba despre  Mădălina Stănăşel , cea care, în aceste zile , absolvă cursurile Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”. Dacă memoria nu ne înşeală, la momentul admiterii în instituţia de învăţământ preuniversitar amintită, a obţinut nota maximă. De-a lungul anilor, Mădălina a fost premiată la mai multe concursuri internaţionale, în urmă cu trei ani constituind un unicat: alături de  Radu Romanescu a fost în lotul naţional al României, la Chimie, cei doi făcând parte din aceeaşi clasă, lucru nemaiîntâlnit până atunci. „Este o fată extraordinară, iar dovada stă în cele foarte multe premii şi medalii internaţionale obţinute de-a lungul acestor ani. A venit de la Leu, o demonstraţie că se învaţă carte şi în mediul rural, dacă se vrea, iar contribuţia cadrelor didactice este esenţială. Aceste concursuri, pentru cei din mediul rural, sunt foarte binevenite, iar noi, la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” încurajăm astfel de iniţiative, şi, fiţi convinşi, că vom avea şi alţi elevi care să obţină performanţe, la fel ca Mădălina ”, a precizat prof.  Carmen Lucia Ştefănescu, director al Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”.