Devis Mangia, anunţat oficial ca antrenor al Universităţii Craiova

0
372

Aşa cum se cunoştea de ceva vreme, Universitatea Craiova a renunţat la Gigi Mulţescu şi l-a instalat în locul său pe italianul de 43 de ani Devis Mangia, clubul din Bănie anunţând oficial astăzi aceste mutări. Gigi Mulţescu este antrenorul care a readus Craiova în cupele europene, după 17 ani, dar cel care îi va conduce pe alb-albaştri în Europa League este tehnicianul italian, care a pregătit formaţia de Serie A, Palermo, şi în Serie B, la Bari, Spezia şi Ascoli. Totodată, Mangia a antrenat naţionala under 21 a Italiei, cu care s-a calificat în finala Euro 2013.

„Universitatea Craiova anunţă încheierea colaborării cu antrenorul principal Gheorghe Mulţescu. Suntem la capătul unui sezon de fotbal spectacol, ofensiv, croit pe spiritul nostru, al oltenilor. O stagiune trăită cu emoţii, în care am visat până la final. Și în mare măsură, toate acestea i se datorează lui Gheorghe Mulţescu. Antrenorul care a preluat echipa în vară a reuşit, într-un singur sezon, să-i redea bucuria fotbalului iute, croit pe atac. Cu Gheorghe Mulţescu la timonă, Știinţa a încheiat sezonul pe poziţia a cincea şi a atins semifinalele Cupei României. Universitatea Craiova îi mulţumeşte lui Gheorghe Mulţescu pentru activitatea desfăşurată în cadrul clubului alb-albastru” este comunicatul de despărţire al oltenilor de tehnicianul de 65 de ani. Craiova este prima echipă din România la care Gigi Mulţescu bifează un sezon complet.

 

„Devis Mangia este antrenorul care va conduce Universitatea Craiova la revenirea în Europa. Tehnicianul italian în vârstă de 42 de ani are experienţă în Serie A, unde a pregătit formaţia Palermo. Cea mai importantă performanţă din cariera sa este accederea în finala Campionatului European U21 din 2013 cu „azzurrinii“, echipă din care făceau parte Verratti şi Insigne. Ultimele formaţii pe care le-a pregătit au fost Spezia, Bari şi Ascoli. Mult succes, Devis! Să duci Știinţa Craiova din ce în ce mai sus!” anunţă clubul din Bănie.