Ştiinţa a câştigat dramatic derby-ul cu Iaşiul şi este favorită să prindă locul de Europa League
Universitatea Craiova – CSMS Iaşi 3-2
Au marcat: Vătăjelu 17 – pen., Herghelegiu 58, Iliev 80 / Golubovic 45, Ad. Cristea 48.
Stadion: „Extensiv”, spectatori: 5.000.
Universitatea Craiova: L. Popescu 6 – Achim 5, Popov 7, Acka 5 (50 Iliev) 8, Vătăjelu 7 – Băluţă 8, Madson 8, Zlatinski 7 (80 Mateiu), Bancu 7 – Nuno Rocha 5, Măzărache 4 (50 Herghelegiu) 7. Antrenor: Daniel Mogoşanu.
CSMS Iaşi: Grahovac 5 – I. Voicu 6, Frăsinescu 5, Creţu 5, Ţigănaşu 5 – Llulaku 5 (73 Bosoi) 5, Mitic 6, V. Gheorghe 6, Bădic 5 (29 Nuno Viveiros) 7 – Golubovic 7, Andrei Cristea 7 (68 Piccioni) 5. Antrenor: Nicolo Napoli.
Arbitru: Ovidiu Haţegan 6.
Duelul pentru Europa League din play-out a adus în tribunele „Extensivului” cea mai numeroasă asistenţă din 2016, 5.000 de olteni înghesuindu-se să vadă meciul care îi poate readuce în cupele europene. Încă din start, Iaşiul şi-a ocupat locul în propria jumătate, dar n-a închis spaţiile suficient, fiindcă Băluţă a demarat pe dreapta şi nu s-a oprit decât după piedica pusă în careu de Grahovac. Portarul moldovenilor nu a reuşit însă să oprească şi penalty-ul esecutat în forţă de Vătăjelu. Oaspeţii au încercat să riposteze rapid şi au avut o serie de faze fixe care au amuţit asistenţa, dar cea mai mare ocazie a irosit-o nou-intratul Viveiros, care putea marca până la pauză cu o lovitură de cap din 6 metri, ridicând însă mingea peste transversală. Şi totuşi, echilibrul din joc s-a reflectat şi pe tabelă, iar pauza a prins cele două echipe la egalitate. Chiar înainte de fluierul lui Haţegan, Golubovic a marcat cu capul din careul mic, după centrarea perfectă cu exteriorul a lui Voicu, la care portarul Popescu a rămas pe linia porţii.
Moldovenii şi-au continuat perioadă favorabilă şi după pauză, intrând în avantaj după un contraatac purtat de Viveiros, înlesnit de accidentarea lui Acka şi finalizat de Andrei Cristea. Timp de o oră, atacanţii au făcut diferenţa în duelul de Europa League. În timp ce Craiova a mizat pe un vârf luat din liga judeţeană, Măzărache, moldovenii au beneficiat de eficienţa cuplului Golubovic-Cristea. Imediat după ce Iaşiul a preluat conducerea, Mogoşanu a introdus doi jucători care aveau să întoarcă soarta partidei şi poate chiar a drumului spre Europa. Înlocuirea lui Măzărache l-a adus în teren pe fostul vârf al Iaşiului, Hergheligiu, care imediat şi-a pedepsit fosta echipă, speculând devierea unui alt nou-intrat, Iliev. Veteranul bulgar avea să contribuie şi la golul care a readus Ştiinţa în avantaj, reluând imparabil din careu după o fază prelungită de atac a gazelor. Craiova putea evita emoţiile din final la ocazia monumentală a lui Băluţă, cel mai bun jucător de pe teren fiind aproape să-şi încununeze evoluţia cu golul de 4-2. Universitatea câştigă dramatic derby-ul de Europa League şi mai are nevoie de două victorii, cu CFR şi Petrolul, pentru a reveni în competiţiile continentale după 16 ani.