Maternitatea de la „Filantropia”, complet reabilitată şi modernizată

0
886

Lucrările de reabilitare şi modernizare la Maternitatea Spitalului „Filantropia” din Craiova s-au încheiat definitiv, la aproximativ un an de la începerea lor, iar clădirea a fost inaugurată oficial ieri, în prezenţa primarului municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu. Nu mai puţin de 2,2 milioane de lei, bani proveniţi din bugetul Primăriei, s-au investit în reabilitarea unităţii spitaliceşti şi modernizarea cu aparatură de ultimă generaţie, astfel încât să poată primi cazuri dintre cele mai complicate. Anual, la Spitalul Municipal Filantropia primesc îngrijiri medicale peste 2.000 de paciente.

În clădirea Maternităţii funcţionează patru secţii: Obstetrică/Ginecologie 1, Obstretică/Ginecologie 2, ATI şi Neonatologia, toate fiind renovate, iar fiecare dintre saloane, săli de operaţie ori grupuri sanitare a fost reabilitat. Dup ce a vizitat fiecare secţie în parte, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, s-a arătat mulţumită de lucrări, precizând totuşi că “se mai pot face unele mici retuşări”. De asemenea, edilul a spus că o parte din secţiile Spitalului Filantropia vor fi mutate în clădirea care va fi construită pe scheletul din curtea Spitalului de Boli Infecţioase, lucrările urmând că înceapă anul viitor, cel mai probabil.

«În total este o sumă de 2.251.689 lei. Din punctul meu de vedere, se mai pot face unele mici retuşări. Noi am fi vrut să dispară acele saloane foarte mari, să fie mai multă intimitate pentru mămici, dar din păcate clădirea nu permite. Aşa cum observaţi, această clădire este foarte înaltă. Nu putem opera pe ea, pentru că este monument istoric. Nu am putut face nici un astfel de proiect, utilităţile ne costă foarte mult la acest spitale, pentru că spaţiile sunt foarte generoase, dar maternitatea va rămâne pe loc tocmai pentru că este monument. Nu vom putea să o mutăm sau să o demolăm pentru a construi în această curte un spital nou şi de aceea ne-am reprofilat pe scheletul care este în curtea Spitalului de Boli Infecţioase, unde cele mai multe dintre secţiile Spitalului „Filantropia” vor fi mutate. Cel mai probabil investiţiile vor începe anul viitor la noul spital», a spus primarul Lia Olguţa Vasilescu.

„Din partea municipalităţii întotdeauna se vor găsi bani pentru spital”

De asemenea, edilul Craiovei a apreciat eforturile făcute în perioada renovării atât de conducerea spitalului, cât şi de către personalul medical, şi a dat asigurări că “din partea municipalităţii întotdeauna se vor găsi bani pentru spital”. “Vreau să le felicit pe doamnele directoare, în primul rând, pentru că a fost o muncă asiduă în această perioadă, dar în momentul în care ai un spital în renovare trebuie să faci tot felul de eforturi ca şi medic astfel în care pacienţii să fie mulţumiţi. Vă asigur că din partea municipalităţii întotdeauna se vor găsi bani pentru spital, pentru că îmi aduc aminte că în 2012 nu mai existau bani nici pentru mâncarea bolnavilor. În ultimele două luni se cheltuiseră toţi banii, nu mai erau în contul municipalităţii decât 17 lei, aşa cum bine ştiţi, şi doamnele de-aici mergeau prin satele din Dolj pe la primari să le dea un sac de cartofi, un sac de ardei etc., astfel încât să asigure mâncarea pacienţilor. Această situaţie nu mai este posibilă sub noua administraţie, pentru noi sănătatea chiar este o prioritate”, a mai declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

„Primim urgenţe şi cazuri foarte grave din tot judeţul”

Pe lângă modernizările la imobilul în care funcţionează Spitalul Municipal Filantropia, medicii care lucrează aici beneficiază de o aparatură de ultimă generaţie. “În sălile de operaţie beneficiem de un histeroscop de ultimă generaţie achiziţionat la finalul anului trecut, în sectorul de Neonatologie beneficiem de incubatoare, a fost achiziţionată o cotă de flux laminat care să asigure circuitele sterile pentru bebeluşi, pentru prepararea produselor lactate, lenjeriei, instrumentarului necesar. Era imperios necesar acest lucru într-un sector de Neonatologie care a început să primească urgenţe şi cazuri foarte grave din tot judeţul, dar şi din judeţele vecine. Acum putem acorda asistenţă şi prematurilor, cu greutate mică la naştere, pe care până acum nu aveam voie să îi primim aici din cauza gradului spitalului. De asemenea, în Reanimare există aparate de supraveghere a funcţiilor vitale, pacienţii sunt supravegheaţi tot timpul cu monitoare de înaltă performanţă”, a declarat Lorena Dijmărescu, director medical al Spitalului Municipal Filantropia.

„Rezultatul se datorează lucrului în echipă”

La rândul său, managerul Spitalului Municipal Filantropia susţine că noile condiţii de găzduire a pacientelor, dar şi serviciile medicale pe care le primesc aici mămicile şi copiii atrag din ce în ce mai multe femei, nu numai din Dolj, dar şi din întreaga Oltenie pentru a aduce pe lume bebeluşii. «Bătrâna maternitate din Craiova a fost resuscitată cu ajutorul doamnei primar. Acum doi ani, când am preluat mandatul de manager, am plecat la drum cu temeri, chiar cu frică, dar, pe parcurs, mânate de dorinţa de a schimba sintagma “nu, nu se poate”, am crezut tot timpul în “se poate”, am acţionat, iar rezultatele le-aţi văzut şi săptămâna trecută la Secţia de Pediatrie de la Parc. Rezultatul pe care îl vedeţi se datorează lucrului în echipă, colegilor doctori și cadrelor medicale. Eforturile au fost canalizate pe pacienţii care aleg Spitalul Filantropia, ca să fie mulţumiţi de cazare şi de hrană şi, nu în ultimul rând, de medicamente, materiale sanitare care aici nu se mai cumpără de către pacienţi. Le oferim, cum este normal, respect şi îi tratăm cum se cuvine, aşa cum este normal», a declarat Alice Gavrilă, managerul Spitalului Municipal Filantropia.