În perioada 20-27 mai, Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova în parteneriat cu Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti şi Asociaţiile Studenţeşti din cadrul Universităţii din Craiova, organizează “Săptămâna Voluntarului UNSR. Este vorba de un este un eveniment la nivel naţional care se desfăşoară în centrele universitare din ţară şi se adresează tuturor studenţilor şi tinerilor din comunitatea locală.
Activităţile care se derulează pe parcursul acestei săptămâni au ca scop promovarea voluntariatului în rândul craiovenilor, precum şi conştientizarea tinerilor privind efectele nocive ale fumatului asupra sănătăţii. De asemenea, participanţii la trafic vor fi informaţi asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Prin activităţi sportive va fi promovat un stil de viaţă sănătos, precum şi si încurajarea participării cât mai multor cetăţeni la acţiuni de voluntariat.
Cu sprijinul organizaţiilor studenţeşti, cele trei campanii, cea antifumat, cea de promovare a voluntariatului şi zilele sănătăţii prin sport, se derulează simultan în Universitatea din Craiova, Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Automatică Calculatoare şi Electronică, Facultatea de Mecanică, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Facultatea de Chimie, Facultatea de Agricultură şi Horticultură, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Ultima zi a acţiunilor, 27 mai, va fi dedicată campaniei de ecologizare, locaţia ţintă fiind Grădina Botanică din Craiova. “Prin intermediul acestui proiect, Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova, încurajează implicarea activă în cat mai multe acţiuni de voluntariat a studenţilor din Universitatea din Craiova şi doreşte ca aceştia să înţeleagă importanţa voluntariatului în viaţa socială”, a afirmat Ionuţ Dumitrache, directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova.