Primele 93 de blocuri pregătite pentru reabilitare

0
307

Primele 93 de blocuri din cele 300, toate cu patru etaje, au documentaţiile realizate şi sunt puse astăzi pe masa consilierilor municipali pentru a fi votate. Ele ar trebui să fie reabilitate gratuit, conform promisiunilor pe care autorităţile le-au făcut locatarilor, la începutul acestui mandat.

Autorităţile locale au întocmit documentaţia pentru reabilitarea termică a primelor blocuri din Craiova. Este vorba de 93 de imobile cu patru etaje care se pregătesc să intre în programul de anvelopare şi care au primit acceptul tuturor locatarilor. Blocurile provin din toate cartierele oraşului şi, potrivit documentaţiei, vor trece prin următoarele lucrări: se va face izolarea termică a pereţilor exteriori, se vor înlocui tâmplăriile exterioare deteriorate iar în locul lor se vor monta termopane , se vor închide balcoanele şi se va face izolarea termică a planşeului de peste subsol. În documentaţie nu se precizează nimic despre readucerea distribuţiei de pe verticală pe orizontală pentru a se putea, mai departe, efectua contorizarea individuală a apartamentelor.

Cât costă două scări de bloc

Documentaţia privind lucrările de creştere energetică a fost realizată de o asociere de firme, respectiv de SC Kappa Architects & Engeneers SRL şi SC K-Box Construction & Design SRL, care au stabilit atât tipul, cât şi preţul lucrărilor. Astfel, unul dintre imobilele înscrise în acţiunea de reabilitare termică este blocul 134 A, cu scările 1 şi 2, ambele cu patru etaje, care se găseşte pe strada ”Dacia”. Potrivit experţilor, amenajările de aici se ridică la valoarea de 855.000 de lei şi ar trebui să fie gata în termen de trei luni. Consilierii municipali sunt convocaţi astăzi într-o şedinţă ordinară pentru a vota toate aceste proiecte de hotărâre. Dacă votul lor va fi unul favorabil, blocurile vor intra în faza următoare, cea în care autorităţile trebuie să scrie cererea de finanţare către Uniunea Europeană, o parte din banii necesari fiind aşteptată dintr-o alocaţie de fonduri comunitare.

300 de blocuri vor fi reabilitate

Cele 300 de blocuri pentru care locatarii şi-au dat acceptul vor intra în procesul de reabilitare într-un ritm etapizat. Primarul Lia Olguţa Vasilescu le-a promis locatarilor că ei nu vor suporta nici un ban din costurile necesare lucrărilor, indiferent de gradul acestora. Ca detalii de execuţie, edilul a mai spus că primele imobile la care se vor începe lucrările vor fi cele care sunt alăturate pe mai multe scări şi cvartale, şi nu cele care sunt izolate. Potrivit autorităţilor, s-a luat această decizie pentru a înlesni munca firmelor de construcţie care vor lucra la aceste blocuri. La vremea respectivă, primarul nu a oferit, în schimb, nici un detaliu referitor la perioada în care vor demara lucrările atât de aşteptate de locatari.