Borota şi Vânătoru joacă astăzi în „tricolor”

0
443

Naţionala de volei masculin a României a plecat ieri în Belgia unde va participa la primul ur preliminar pentru calificarea la Campionatul Mondial, al cărui turneu final va avea loc în Polonia, în perioada 3-21 septembrie 2014. România a fost repartizată în Grupa D, alături de echipa gazdă, Belgia, Austria şi Irlanda de Nord. Prima clasată se califică pentru turul al treilea preliminar, iar formaţia de pe locul secund va juca şi un al doilea tur preliminar (2-6 octombrie 2013). Meciurile din grupa D vor avea loc la Kortrijk, iar România va juca, în ordine, cu Irlanda de Nord (astăzi, ora 18.30), Austria (mâine, ora 21) şi Belgia (vineri, ora 21). Din lotul României fac parte şi doi jucători de la vicecampioana României, Universitatea Craiova, Laurenţiu Vânătoru şi Dan Borota (foto). Antrenorii Dan Gavril, Ovidiu Macarie şi Mircea Abraham au ales pentru Belgia următorul lot: coordonatori – Moisa (Piatra Neamţ), Vânătoru (U Craiova); universali – Matei (Nice Volley-Ball), Tofan (Unirea Dej); centri – Gheorghiţă (Remat Zalău), Laza (Tomis Constanţa), Mihalcea (Remat Zalău); extreme –Bala (Şimleul Silvaniei), Borota (U Craiova), Ciortea (Police Team Qatar), Tebieş (Remat Zalău); libero – Rareş Gavril (Piatra Neamţ).