Au ratat titlul şi s-au văzut doborâte de pe podium, însă Cupa României le poate aduce trofeul care ar salva un sezon catalogat drept ratat pentru Rapid şi Dinamo. Fără un trofeu din 2007, an în care Dinamo a castigat titlul, iar Rapid a luat Cupa României, cele doua echipe se înfruntă în seara aceasta pe „Naţional Arena” pentru a treia oară în acest sezon, după două meciuri nule din toate punctele de vedere în campionat. Dacă vor învinge, dinamoviştii îi vor egala pe rapidişti la numărul de Cupe câştigate – 13 astfel de trofee fiind în vitrina giuleştenilor. În drum spre finală Rapid a trecut de: Juventus Bucureşti (4-1), CS Otopeni (5-0), Pandurii (2-0) şi FC Vaslui (1-0 şi 3-2). De partea cealaltă, Dinamo a eliminat echipele: Luceafărul Oradea (1-0), Gaz Metan Severin (5-0), Petrolul (2-1) şi Gaz Metan Mediaş (1-0 şi 1-2). Absenţa neprevăzută în echipa Rapidului va fi fundaşul dreapta rapidist Rui Duarte, eliminat pe nedrept în ultima etapă, cu Oţelul, giuleştenii încercând „ştergerea” cartonaşului roşu la Comisia de Disciplină. În lipsa acestuia, Răzvan Lucescu are variantele: Oros, stoper reprofilat, Creţu, rezerva lui Rui Duarte, şi Roman, mijlocaş retras în defensivă. Şi Dario Bonetti are probleme în alcătuirea formulei, în special în linia mediană, după accidentările lui Cătălin Munteanu şi Dorel Stoica, tânărul Cosmin Matei declarând forfait. Cel mai probabil, după disputarea finalei cele două echipe se vor despărţi de antrenori, Răzvan Lucescu semnând deja cu un club din Qatar, în timp ce italianul Bonetti este în conflict deschis cu jucătorii, deşi este susţinut de suporteri şi o parte din acţionariat. În aceste condiţii, primul „unsprezece” al Rapidului ar putea fi: Coman – Oros, M. Antonio, Burcă, Bozovici – Alexa, N. Grigore, Grigorie – Deac, Herea, Surdu. Dario Bonetti i-ar putea utiliza din primul minut pe: Bălgrădean – Luchin, D. Grigore, Moţi, Pulhac – Strătilă, Rus, D. Kone, Curtean – Alexe, M. Nicolae.