Băsescu confirmă: România, împreună cu alte 13 ţări, vor cumpăra, împreună, 5 drone

0
364

Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat ieri, la prezentarea bilanţului summitului NATO, desfăşurat duminică şi luni la Chicago, că membrii Alianţei au căzut de acord să achiziţioneze „o flotă de avioane de luptă fără personal la bord – drone, adică – pentru a întări operaţiunile de culegere de informaţii, supraveghere şi recunoaştere. Am căzut de acord să continuăm patrulele aeriene deasupra aliaţilor noştri baltici, ceea ce reflectă angajamentul nostru ferm în direcţia securităţii colective. Am convenit, de asemenea, asupra unui corp compus de forţe convenţionale, rachete nucleare şi rachete de apărare de care avem nevoie şi, cel mai important, am convenit şi asupra modului în care le vom achita pe acestea, ceea ce include şi apelarea la resursele noastre în aceste vremuri dificile din punct de vedere economic”. Cu o zi înainte, adică duminică, într-un comunicat al Casei Albe se menţiona că dronele, în număr de cinci, vor fi achiziţionate de un grup de 14 ţări din cadrul NATO – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, România, Slovacia, Slovenia şi Statele Unite. Acestea au decis să achiziţioneze dronele împreună cu centrul de comandă şi control. Tot în comunicat se preciza că NATO va opera şi va asigura mentenanţa sistemului, din fondurile comune ale celor 28 de ţări aliate.

După ce, la Chicago refuzase să facă orice fel de comentariu cu privire la achiziţionarea de drone de către România, spunând că nici nu confirmă, nici nu infirmă această informaţie, ieri, la revenirea în ţară, preşedintele Traian Băsescu a recunoscut că la summitul NATO s-a discutat şi despre aşa ceva, ca parte a conceptului de smart-defence. “Asta înseamnă că aliaţii îşi pun la un loc facilităţile pentru a economisi resurse. Exemple: pregătirea piloţilor pentru avioanele de luptă. Multe state au, deja, simulatoare şi atunci România, care se pregăteşte să-şi schimbe avioanele, poate apela la pregătirea piloţilor pe simulatoarele altor state, plătind prestaţia, dar fără să facă investiţii uriaşe. Un alt exemplu e unul care s-a produs în timpul summitului: 13 state, printre care şi România, au aderat la programul AGS, ceea ce înseamnă o structură militară de cinci avioane fără pilot care vor fi, funcţie de nevoile tuturor membrilor, la dispoziţie pentru culegere de informaţii terestre. Decât să avem fiecare propriile noastre avioane – România dispune de un sistem de drone, utilizat şi în Irak şi în Afganistan, dar noua generaţie e mult mai performantă – mai bine ne unim toţi şi plătim cât utilizăm. Sistemul smart defence e chemat să răspundă realităţilor de azi. Poate nu e viabil în următorii 30 de ani, dar pentru perioada de criză e viabil”.