Procesul de atragere a investitorilor pentru construcţia Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj (CHEAP) Tarniţa-Lăpuşteşti va fi lansat luna viitoare, imediat după obţinerea aprobării şi publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern privind aprobarea strategiei de atragere a investitorilor.
În prezent, propunerea de Hotărâre de Guvern privind modalitatea de implementare a proiectului este finalizată, în perioada imediat următoare aceasta urmând să fie înaintată pe circuitul uzual de consultare şi aprobare. Documentul cuprinde Strategia de atragere a investitorilor, care constă în descrierea procesului competitiv de selectare a investitorilor interesaţi şi a criteriilor ce vor fi aplicate pentru evaluarea ofertanţilor. Odată aprobate, aceste prevederi vor constitui baza de întocmire a Documentaţiei de Licitaţie pentru procesul competitiv.
„Construcţia Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti este un proiect prioritar şi esenţial pentru România având în vedere serviciile tehnologice de sistem şi energia de echilibrare pe care le va pune la dispoziţia Sistemului Energetic Naţional (SEN), permiţând României să-şi îndeplinească angajamentele europene şi obiectivele de strategie energetică în condiţii de siguranţă. S-au făcut paşi importanţi pentru definirea schemei de implementare şi suntem încrezători ca până la sfârşitul anului să avem acordul de investiţii negociat cu investitorii selectaţi”, a declarat Constantin Trihenea, director general al Hidroelectrica.
Potrivit calendarului agreat, depunerea ofertelor angajante va avea loc în perioada septembrie-octombrie 2011, selectarea de investitori pentru etapa de negociere a acordului investitorilor fiind preconizată pentru intervalul octombrie-decembrie 2011.
Semnarea contractului de execuţie: semestrul al doilea din 2012
Semnarea Acordului Investitorilor şi înregistrarea Societăţii de Proiect sunt estimate să aibă loc în ianuarie şi, respectiv, februarie 2012. Societatea de proiect CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti va realiza Obiectivul de Investiţii, urmând a se ocupa de obţinerea tuturor autorizărilor necesare, obţinerea proiectului tehnic şi documentaţiei de achiziţie, de organizarea licitaţiei pentru alegerea contractorului general, semnarea contractului de execuţie a obiectivului de investiţii, desfăşurarea lucrărilor de execuţie, punerea în funcţiune şi, în final, exploatarea CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti. Semnarea contractului de execuţie lucrări este preconizată pentru semestrul al doilea al lui 2012, iar execuţia lucrărilor necesare punerii în funcţiune a primelor două grupuri energetice pentru semestrul al doilea din 2017. Punerea în funcţiune conform indicatorilor aprobaţi la capacitate finală este estimată pentru semestrul al doilea din 2019.
Hidrocentrala va avea patru grupuri reversibile turbină-pompă cu puteri unitare de 250 MW şi va necesita investiţii de circa 1,028 miliarde euro. Se estimează că noua centrală va genera în jur de 1,65 TWh anual. Pe parcursul lucrărilor de construcţie se estimează crearea a peste 4.000 locuri de muncă.
- În martie 2009 Guvernul României a aprobat Memorandumul de “Realizare a Obiectivului de investiţii Centrala Hidroelectrică cu Acumulare prin Pompaj (CHEAP) Tarniţa-Lăpuşteşti”.
- În august 2010, SC Hidroelectrica S.A. a angajat prin procedură de licitaţie restrânsă un consultant general (Asocierea Deloitte Consultanţă SRL, HydroChinaZhongNan Engineering Corporation, Banca Comercială Română S.A).