Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier efectuează o vizită de 3 zile la Istanbul, dar contactele sale cu omologul său Recep Tayyip Erdogan vor fi reduse la strictul minim. Cei doi oameni politici se cunosc de 20 de ani, dar menţin o relaţie tensionată, dovată că se vor întâlni abia mâine. Germania critică, în mod regulat politica autoritară pusă în aplicare de preşedintele turc, după atacul din 2016. Sprijinul Ankarei pentru Hamas în războiul cu Israelul, aşa cum este ilustrat în continuare, de întâlnirea de sâmbătă la Istanbul, cu liderul mişcării islamiste Ismail Haniyeh, a mărit şi mai mult decalajul. Luni, Recep Tayyip Erdogan a fost la Bagdad, în prima vizită după un deceniu. Frank-Walter Steinmeier a discutat cu primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, cel mai popular lider al opoziţiei. Oficial vizita se circumscrie sărbătoririi a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări. Cu această ocazie preşedintele german a adus un omagiu imigranţilor din Turcia care au contribuit la construirea ţării. În pofida reticenţelor reciproce, influenţa sporită a lui Recep Tayyip Erdogan la nivel geo-politic îl face un interlocutor de referinţă. Mai ales că este foarte popular în rândul diasporei turceşti din Germania care depăşeşte cifra de 3 milioane.
Acasă Actualitate Actualitate externă Berlin-Ankara: Preşedintele Germaniei – vizită complicată în Turcia