Săndoi: „Vom rula tot lotul, dar ţinta rămâne locul 3”

0
343

Antrenorul principal al Universităţii Craiova spune că în meciurile oficiale rămase se va face evaluarea tuturor jucătorilor, însă speră ca acest lucru să nu afecteze obiectivul rămas, ocuparea unei poziţii pe podium

Universitatea Craiova revine mâine pe terenul sintetic de la Chiajna, după ce acolo a înregistrat o remiză, cu Viitorul lui Gică Hagi. Adversara alb-albaştrilor va fi formaţia care smuls un punct în Bănie, în tur şi care a schimbat recent antrenorul, în locul lui Marius Şumudică echipa ilfoveană apelând tot la un duet de tehnicieni, pe modelul Craiovei, fiind instalaţi foştii jucători ai Stelei, Marius Baciu şi Eric Lincar, ultimul antrenând echipa din Bănie în toamna anului 2013. Emil Săndoi spune că obiectivul pe final de sezon al Universităţii este ocuparea locului 3, dar în acelaşi timp se vrea testarea întregului lot de jucători, unii neavând şanse prea multe să-şi demonstreze potenţialul în meciuri oficiale.

 

Emil Săndoi despre…

…meciul cu Dinamo, la rece: „Ne pare rău că nu am bătut Dinamo anul acesta, ştim că asta e cea mai mare dorinţă a suporterilor noştri, iar noi am reuşit doar două egaluri. Şi în tur am avut şansa de a face 2-0, la ocazia lui Bawab. Acum au fost două şanse mari şi altecâteva oportunităţi. Dacă am fi marcat, sigur câştigam, nu cred că am mai fi primit gol. Chiar vorbeam cu jucătorii şi constatam împreună că am primit goluri în acest retur din faze fixe şi unele care nu anunţau mare lucru şi noi am ratat din poziţii mult mai clare, din faze construite. Sperăm să nu se mai întâmple asta.

…partida de mâine: „Concordia Chiajna este o echipă incomodă, a a învins pe CSMS Iaşi la ultimul meci acasă, iar în Giuleşti a făcut o a doua repriză foarte bună, în care puteau egala, fiindcă a dominat. Este un joc important şi pentru noi şi pentru ei. Noi ne-am propus să terminăm pe un loc fruntaş, chiar mai bun decât cel actual, iar la retrogradare Chiajna are emoţii, ţinând cont de ultimele rezultate ale echipelor din acea zonă. Lupta este acerbă, orice punct contează pe final de sezon.

…suprafaţa artificială de la Chiajna: „Terenul sintetic ale alte caracteristici decât cel natural, dar sper să ne adaptăm mai repede acum decât la meciul cu Viitorul, când am primit gol în secunda 30. Ne-am obişnuit totuşi cu acea suprafaţă la disputa precedentă, ar trebui să facem faţă mai bine acum”

…obiectivul pe final de sezon: „Locul 3 este o ţintă pentru noi, ar încununa un an de excepţie, nici nu-mi aduc aminte de când Craiova nu a mai terminat pe podium. Ar fi ceva deosebit. Dacă până acum am fost o echipă incomodă, vrem să fim în continuare şi mai incomozi pentru adversari, poate este nimerită asemănarea cu Atletico Madrid”

…evaluarea întregului lot în perspectiva sezonului următor: „În ultimele etape ne-am propus să oferim şanse tuturor jucătorilor pentru a arăta ce pot. Vom apela la o rotaţie, fiindcă trebuie să joace şi cei care au avut mai puţine şanse până acum, mai ales că vom avea 3 meciuri în 9 zile. Deja în etapa trecută au intrat Herghelegiu şi Dumitraş. Acesta din urmă a fost la primul meci ca titular şi a avut un aport foarte consistent pe faza ofensivă, iar în apărare s-a achitat de sarcini”

…problemele de lot: „Din păcate, Dumitraş mai resimte ceva dureri la genunchi şi a fost la un control la doctorul naţionalei, Pompiliu Popescu. La Chiajna nu va juca Silviu Izvoranu, care a făcut o întindere la meciul cu Dinamo, dar ne bucurăm că nu este vorba de o ruptură musculară. Vor reveni însă Madson şi Achim, care au fost suspendaţi cu Dinamo”

…interdicţia de a juca în Europa: „Ne-am mai obişnuit cu gândul acesta. Au fost 3 momente neplăcute de când am venit noi la echipă, eliminarea din Cupă, eşecul de la Târgu Mureş şi decizia să nu fim primiţi în cupele europene, dar 3 momente neplăcute sunt puţine în 8 luni”