Genocidul armean: Ankara continuă să-l nege

0
323

La câteva zile după ce Papa Francisc a menţionat, în cadrul unei slujbe solemne, la biserica Sfântul Petru din Roma, că masacrul armenilor din 1915 a constituit primul genocid al secolului al XX-lea, Parlamentul European a recunoscut genocidul armean. Anterior votului, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat că Ankara nu va ţine cont de opinia deputaţilor europeni şi, înaintea zilei de 24 aprilie când Erevanul organizează ceremonia prilejuită de împlinirea a 100 de ani, de la cele petrecute, nu-şi schimbă poziţia. Mai mult, a criticat atitudinea Papei Francisc acuzându-l de parţialitate. Turcia a recunoscut moartea unui mare număr de creştini armeni, sub Imperiul Otoman, în timpul Primului Război Mondial, dar contestă cifra de 1,5 milioane, calculată de istorici, vorbind de sute de mii de victime, negând genocidul, fiindcă paralel cu victimele armene au fost şi musulmani otomani ucişi în acea peruioadă. Parlamentul European a recomandat Turciei să privească în faţă propria istorie, evocând „o obligaţie morală de recunoaştere a crimelor”. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Kristalina Georgieva, consideră că ceremoniile prilejuite de centenar constituie o ocazie pentru reconciliere, care se află în inima unui proiect european. De asemenea, Parlamentul European, care calificase drept masacre cele petrecute între 1915 şi 1917, încă din 1987, a salutat declaraţia preşedintelui Erdogan şi a premierului Ahmet Davutoglu, care anul trecut au prezentat condoleanţe, recunoscând atrocităţile contra armenilor otomani. Numai că Erdogan, prin declaraţiile din ultima vreme, nu anunţă o normalizare a relaţiilor armeno-turce. Şi, la 24 aprilie, a anunţat că se celebrează aniversarea bătăliei de la Dardanele, lansând invitaţii la o comemorare oficială, care coincide cu cea a genocidului armean de la Erevan. Pentru moment, doar Franţa, Rusia, Cipru şi Serbia au anunţat prezenţa şefilor lor de stat, în Armenia, la 24 aprilie a.c. Nici SUA, nici alte ţări europene nu vor avea reprezentanţi la Erevan, dar nici la Gallipoli pentru bătălia Dadanelelor. Ieri, Turcia şi-a rechemat ambasadorul din Austria, Hasan Gogus, la consultări, pentru a protesta la recunoaşterea simbolică, de Parlamentul de la Viena, a genocidului armean. Mai mult, parlamentul austriac a păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor genocidului armean, pe când Armenia făcea parte din Imperiul Otoman. Turcia neagă categoric că Imperiul Otoman ar fi organizat masacrul sistematic al populaţiei armene, în timpul Primul Război Mondial, şi recuză termenul de „genocid”, folosit de numeroşi istorici, bineînţeles de Armenia, şi mai multe ţări printre care Franţa, Italia şi Rusia.