Programul Prima Casă este cel mai popular program guvernamental gestionat de FNGCIMM SA, statisticile şi analizele constant realizate de FNGCIMM confirmă faptul că acest program continuă să înregistreze o evoluţie ascendentă.
Programul Prima Casă poate fi considerat un indicator al încrederii românilor în viitor şi a faptului că rezultatele macroeconomice, evoluţia pozitivă a economiei României, devin vizibile la nivelul întregii societăţi, susţine Silvia Ciornei, preşedinta FNGCIMM. „Datele pe care ni le oferă programul Prima Casă ne dau speranţe că auspiciile acestui an sunt pozitive, având în vedere că solicitările de garantare au crescut cu aproximativ 30 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, susţine reprezentantul Fondului.
De la începutul anului 2015, FNGCIMM a acordat un număr de aproape 6.800 garanţii, cu o valoare de 555 milioane lei, ce au susţinut credite în valoare de 1.110 milioane lei, valoarea medie a finanţării accesate fiind de aproximativ 165 mii lei. Ritmul mediu al solicitărilor de garantare primite, în ultima perioadă, de către fond este de 220 de solicitări pe zi, faţă de 120 de solicitări pe zi, cât se înregistrau în aceeaşi perioadă a anului trecut. În anii ce s-au scurs de la debutul programului, începând cu anul 2009, FNGCIMM SA a acordat aproape 139 mii de garanţii, în valoare de circa 11,6 miliarde lei, pentru credite accesate în valoare de circa 23 miliarde lei.
30% din dosare, incomplete
„Aceste rezultate impresionante au fost realizate împreună cu partenerii noștri bancari, cărora dorim să le mulţumim pentru relaţiile de bună colaborare, care au evoluat permanent de-a lungul anilor”, a subliniat Silvia Ciornei. Băncile partenere FNGCIMM în Programul Prima Casă sunt: BCR, BRD, CEC Bank, Alpha Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Unicredit Tiriac Bank, Bancpost, Piraeus Bank Romania, CREDITCOOP, Banca Millennium SA, Banca Românească, Banca Transilvania, Credit Agricole Bank Romania, Marfin Bank, OTP Bank, Bank Leumi Romania, Romanian International Bank şi Intesa Sanpaolo Bank. „Programul Prima Casă nu a fost niciodată mai accesat, iar acest lucru reprezintă o provocare pentru echipa FNGCIMM, care face eforturi semnificative pentru a analiza şi aproba un volum de solicitări cu mult mai mare. Având în vedere volumul mare de solicitări de garantare pe care FNGCIMM le procesează în această perioadă, recomandăm potenţialilor noştri clienţi să încheie antecontractele de vânzare-cumpărare pe un termen de minim 30 zile. Depunem eforturi considerabile pentru a accelera ritmul de acordare, pentru a asigura un flux simplu şi rapid şi facem apel la potenţialii beneficiari să acorde o atenţie sporită la întocmirea dosarelor”, ”, se precizează într-un comunicat de presă al Fondului.
O verificare suplimentară a conţinutului dosarelor transmise spre aprobare, contribuie la evitarea reluării procedurii de analiză în cadrul fondului, aşa cum se procedează în cazul unei documentaţii incomplete sau incorect întocmite. În această situaţie se află circa 30% din dosarele primite de către FNGCIMM, ceea ce obligă personalul fondului să revină în medie de 3 ori pe aceleaşi solicitare, acţiune ce are efect direct asupra operativităţii si dinamicii procesului de acordare a garanţiilor.