Băiatul lui Mihai Pîrvu zis “Caiac” a fost implicat, ieri-dimineaţă, într-un incident rutier, în Craiova. Băut la volan, “Coco” a pierdut controlul Mercedesului pe care îl conducea şi s-a izbit de gardul de la Parcul Tineretului. Nici el, nici cele două tinere care-l însoţeau n-au păţit nimic, însă maşina a fost avariată. Tânărul a refuzat testarea cu etilotestul, a fost dus la sediul Biroului Rutier Craiova, unde poliţiştii i-au întocmit dosar penal. Dacă el a fost destul de cuminte, nu acelaşi lucru se poate spune despre trei amici de-ai săi. Unul dintre ei s-a ales cu dosar penal pentru port ilegal al cuţitului, în timp ce alţi doi au fost amendaţi pentru că au intrat în curtea Poliţiei Rutiere fără drept şi au făcut scandal.
Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, ieri-dimineaţă, în jurul orei 7.00, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi că la intersecţia bulevardului “Ştirbei Vodă” cu strada “Banul Stepan” a avut loc un eveniment rutier. Un echipaj de oameni ai legii a ajuns la faţa locului şi a găsit un autoturism marca Mercedes lovit de gardul împrejmuitor al Parcului Tineretului. La volanul autoturismului fusese Cosmin Alexandru Pîrvu, zis “Coco”, în vârstă de 24 de ani, din Craiova, fiul lui Mihai Pîrvu poreclit “Caiac”. Când au discutat cu el, poliţiştii au simţit miros de alcool, aşa că i-au cerut să sufle în etilotest, însă “Coco” a refuzat. Ulterior a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a acceptat să-i fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
“Din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că tânărul craiovean, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe esplanda din faţa Parcului Tineretului şi a lovit gardul împrejmuitor, fără a rezulta victime omeneşti. Acesta emana miros de băuturi alcoolice, motiv pentru care i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest şi, întrucât a refuzat, a fost condus la unitatea medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. După ce i s-au recoltat probele, fiul lui Caiac a fost dus la sediul Biroului Rutier Craiova, de pe strada “Câmpia Islaz”, unde a fost audiat cu privire la incident, poliţiştii întocmind în cauză dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Amicii lui “Coco” au făcut scandal
Dacă Cosmin Pîrvu s-a abţinut să provoace scandal şi să se certe cu oamenii legii, nu acelaşi lucru se poate spune despre prietenii săi. Primul amic al lui “Coco” care a călcat pe bec” a fost Petrel Hălănei, de 29 de ani, din Craiova, pe care jandarmii l-au găsit cu un cuţit la el. Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj au comunicat că un echipaj al unităţii a fost solicitat în sprijin de poliţiştii de la rutieră care efectuau cercetarea la locul accidentului provocat de “Coco”, întrucât un tânăr, prieten al şoferului implicat în accident, devenise recalcitrant. Jandarmii l-au legitimat pe scandalagiu, constatând că se numeşte Petrel Hălănei, de 29 ani, din Craiova, iar în urma efectuării controlului corporal preventiv au găsit asupra acestuia, în buzunarul pantalonilor, un cuţit cu lama rabatabilă, în lungime de aproximativ 10 cm.
“Persoana în cauză a fost condusă la sediul IJJ Dolj, unde i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port al cuţitului, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Cuţitul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar actele premergătoare de constatare urmează să fie înaintate organelor competente pentru soluţionare”, a precizat ofiţerul de presă al IJJ Dolj, lt. Ion Ţapu. Petrel Hălănei nu este la prima “ciocnire” cu oamenii legii. Acesta a fost reţinut şi ulterior trimis în judecată în anul 2010, împreună cu alţi craioveni, pentru infracţiuni informatice şi falsificare de carduri, dosarul fiind încă pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Şi cum fiul lui Caiac are mulţi prieteni, alţi doi dintre ei s-au dus pe “Câmpia Islaz”, la sediul Biroului Rutier, au intrat în curtea unităţii de Poliţie şi s-au apucat să se certe cu poliţiştii. Scandalul i-a costat pe Mihai Alexandru Dinu zis “Boboc”, de 37 de ani, şi pe Mihai Ghiţan, de 29 de ani, ambii din Craiova, câte 2.500 lei. “Doi bărbaţi, unul de 37 şi altul de 29 de ani, prieteni ai şoferului implicat în evenimentul rutier din cursul dimineţii, au fost sancţionaţi contravenţional, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pătrunderea fără drept în curtea Poliţiei Rutiere, cu amendă în valoare de 2.500 lei fiecare”, a mai spus agent principal Amelia Căprărin.
Cosmin Alexandru Pîrvu nu este pentru prima dată cercetat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei. În martie 2010, într-un filtru amplasat pe bulevardul “Tineretului” din Craiova a fost oprit pentru control un Volkswagen Passat condus de acesta, în urma verificării documentelor oamenii legii stabilind că tânărul conducea maşina, deşi avea permisul suspendat din 2 iunie 2009. În plus, într-un buzunar al pantalonilor tânărului, poliţiştii au găsit şi un gram de substanţă albă, fără miros, care la prima vedere părea a fi cocaină. La momentul respectiv, pe numele lui Pîrvu a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat, iar substanţa găsită a fost trimisă la laboratorul de Analize Fizico-Chimice din cadrul IGPR, unde s-a stabilit, ulterior că face parte din categoria “drogurilor legale”, mai exact a etnobotanicelor.