Într-un moment în care revoltele populare contra regimurilor totalitare se extind în toată lumea arabă, Uniunea Europeană se confruntă cu o alegere strategică. Dacă va continua să ignore candidatura Turciei există riscul de a pierde o ocazie majoră de a conta în regiunea mediteraneană şi pe scena internaţională ca un actor important. Dacă va avea curajul să reafirme istoria comună cu această ţară va reuşi, în acelaşi timp, să transmită un mesaj puternic către alte ţări mediteraneene, din Africa de Nord, Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu, care îşi caută liberatatea. Turcia este singura ţară democrată, într-o regiune cu ţări tradiţional musulmane şi, prin urmare, este o sursă de inspiraţie pentru societăţile civile din ţările arabe, care se mobilizează şi tânjesc după democraţie şi respectarea drepturilor omului. Acest rol particular nu are legătură cu vocaţia europeană şi statutul său de candidat la aderarea la UE. Cu o economie dinamică, standarde democratice rezonabile, o Turcie democrată în Uniunea Europeană poate fi o sursă de inspiraţie pentru toate ţările aflate, în prezent, în tranziţie, chiar dacă negocierile de aderare sunt în impas. Într-o Europă unde minorităţile sunt discriminate pe scară largă aderarea Turciei ar putea fi un semnal că Uniunea Europeană nu este un club creştin, închis în sine. Problemele ridicate de aderarea Turciei la UE, de acum simptomatice, sunt cunoscute. Însă tergiversarea nesfârşită nu distanţează deocamdată Turcia de proiectul european, dar demonstrează incapacitatea statelor membre de a conveni asupra unei realităţi. Desigur, poate că Turcia nu a făcut progrese semnificative pentru a adera la UE. Şi aici, în discuţie, revin problema Ciprului, care trebuie rezolvată echitabil, pentru ambele părţi (turcă şi greacă), chestiunea kurdă, independenţa justiţiei, drepturile femeilor, ale minorităţilor, toate acestea urmând a fi consolidate. Recentele reforme constituţionale sunt elocvente, iar reformele trebuie să conducă în special la consacrarea unei cetăţenii etno-confesională. În loc de a capitaliza acest elan pozitiv şi a-l acompania, Consiliul Uniunii Europene, sub influenţe de acum cunoscute, cea mai puternică fiind cea franceză, demonstrează multă reticenţă. Exigentă în negocierile cu privire la aquis-ul comunitar, Europa nu poate bloca prezenţa Turciei în UE, atâta vreme cât este considerată puntea de legătură către Orientul Apropiat şi Africa de Nord.
