Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în perioada 27 – 30 martie 2023, cea de-a 46-a ediție a Zilelor Elena Farago, dedicate Elenei Farago, poetă, scriitoare, traducătoare, director al Fundației Aman și cetățean de onoare al orașului Craiova.
Pe durata celor patru zile, opera Elenei Farago va fi pusă în valoare printr-un concurs cu tema „Elena Farago – prietena copiilor”, organizat în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr. 22 „Mircea Eliade”, coordonator Gavrilă Elena, dar și prin recitări prezentate online de elevi.
Ajuns la cea de-a 19-a ediție, concursul se desfășoară la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Secția Copii și Tineret – Ludotecă în data de 29 martie 2023 la ora 14.00.
Elevii participanți la concurs vor fi îndrumați de cadrele didactice: Duță Narcisa, Moraru Marcela, Popa Carmen și bibliotecar Voinicu Mihaela de la Școala Gimnazială „Mircea Eliade”.
În aceeași perioadă, pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, va rula filmul documentar „Personalități craiovene: Elena Farago (1878 – 1954)” , realizat de colectivul bibliotecii.