Cântăreaţa rusă Iulia Samoilova (24 de ani), care se deplasează cu ajutorul unui cărucior pe rotile, din cauza unei maladii genetice, urma să reprezinte ţara sa la ediţia din acest an a Eurovision, găzduită de Ucraina. Kievul a interzis, miercuri, prin anunţul Serviciului Special de Informaţii (SBU), intrarea pentru 3 ani a interpretei, pe motiv că a participat la deschiderea Jocurilor Paralimpice de la Soci, invitată fiind apoi să susţină un concert în Crimeea. Anul trecut câştigătoarea Eurovision a fost Jamala, o ucrainiancă de origine tătară din Crimeea şi atunci s-a spus, de Petro Poroşenko, “regele ciocolatei” şi preşedintele ţării, că politica a fost bătută de artă. Aceeaşi deviză nu mai este valabilă anul acesta. Conform tradiţiei, Kievul găzduieşte anul acesta Eurovision pentru că, reprezentanta sa a câştigat anul trecut competiţia.