Expoziţie de carte „Nicolae Titulescu – om politic şi diplomat român”

0
405

La Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” este deschisă, până pe 28 martie, expoziţia de cărţi şi periodice „Nicolae Titulescu – om politic şi diplomat român”. Între volumele prezentate, sub semnătura lui Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes), membru al Academiei Române, fost ministru de Finanţe şi de Externe al României, se numără „Observaţiuni asupra reorganizării facultăţilor de drept” (Bucureşti, Tipografia ziarului „Cronica”, 1904, cu dedicaţie a autorului „Doamnei şi D-lui Cornetti”); „Problema Responsabilităţei Juridice a statului şi a comunelor cu privire la ultimele răscoale ţărăneşti” (Bucureşti, Tipografia „Gutenberg” Joseph Göbl, 1907, cu autograful autorului pentru Titu Frumuşanu); „Împărţeala moştenirilor” (Bucureşti, Editura Librăriei Leon Alcalay, 1907). Se adaugă „Nicolae Titulescu – contemporanul nostru”, de Adrian Năstase (Bucureşti, Fundaţia Europeană Titulescu, 1995); „Nicolae Titulescu – Nicolae Raicoviceanu: Mărturiile unei prietenii: Culegere de documente” – culegere de documente alcătuită de Emil Păunescu, Nicolae Petrescu, George G. Potra (Bucureşti, Fundaţia Europeană Titulescu, 2003) ş.a., ca şi periodicele „Magazin istoric”, „Arhivele Olteniei”, „Dosarele istoriei”, „Mitropolia Olteniei”.