Polițiști din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Bârca au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 561B, în comuna Giurgița.
Aceștia, împreună cu polițiști rutieri și un tehnician criminalist din cadrul Poliției Orașului Segarcea, au stabilit, la fața locului, că un bărbat de 75 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561 B, din comuna Giurgița, din direcția Cerăt către Bârca, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi accidentat un bărbat de 56 de ani, din localitate, care, în timp ce se deplasa cu o bicicletă din sens opus, ar fi efectuat viraj la stânga. În urma evenimentului rutier, din păcate, biciclistul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.















