Într-un articol pentru publicaţia elveţiană „Le Temps”, semnat de ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrel, sub titlul „Pentru Europa şi lume, Ucraina trebuie să câştige” se spune, între altele, că „pentru Rusia acest război nu a fost niciodată despre neutralitatea Ucrainei, extinderea NATO, protecţia vorbitorilor de limba rusă sau orice alt pretext inventat”. Mai mult „preşedintele Vladimir Putin a afirmat, în repetate rânduri, că Ucraina nu există ca naţiune şi că identitatea ucrainiană este artificială”. Dacă prima teză enunţată nu bate deloc cu cea exprimată de preşedintele rus Vladimir Putin, în interviul fluviu acordat jurnalistului american Tucker Carlson, cea de a doua se calchiază de-a dreptul. Cei doi înalţi demnitari, semnatari ai articolului, au mai convenit, în textul lor comun, asupra faptului că acest război nu este cel al „Occidentului împotriva celorlalţi” şi sprijinirea Ucrainei nu înseamnă a fi pro-occidental. Este vorba de respingerea războiului şi terorii, apărarea relaţiilor internaţionale bazate pe respect reciproc şi sprijinirea dreptului ucrainienilor la securitate şi libertate. Ucraina şi Uniunea Europeană împărtăşesc o viziune comună asupra relaţiilor internaţionale, în secolul XXI, care este exact opusă celei a Rusiei lui Vladimir Putin. Este anunţată în context „formula de pace în 10 puncte”, considerată singura propunere serioasă pe masă, şi preconizată este organizarea unui summit de pace în Elveţia, fără invitarea Rusiei, căreia i se va prezenta apoi „o poziţie consolidată, reprezentând majoritatea globală, care nu-i va lăsa de ales decât să se angajeze cu bună credinţă”. Se mai spune în corpul textului comun că „singura modalitate de a obţine o pace justă este de a se dubla sprijinul pentru Ucraina”, scopul comun nefiind menit decât întoarcerii situaţiei de pe teatrele de operaţiuni în favoarea ei, pentru a obţine o pace justă, cât mai repede posibil. Evident, sprijinul Europei –declarat şi concretizat- rămâne esenţial pentru a obţine acest rezultat. Dacă Dmytro Kuleba este ministrul de externe al Ucrainei, şi nu poate împărtăşi un alt punct de vedere decât cel al preşedintelui Volodimir Zelenski, Josep Borrel este Înaltul reprezentant al Uniuni Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei Europene. Că ambii au o abordare, identică, până la detalii, nu este deloc un fapt tonic la ceea ce se întâmplă pe front. Nu avem habar cât de mulţumit de propriul mandat este Josep Borrel, dar ca impresie generală, e drept în nişte circumstanţe cu totul speciale, s-a dovedit, la bilanţ ne referim, sub predecesoarea sa, italianca Frederica Mogherini. Războiul ameninţă din ce în ce mai clar, şi summit-urile, reuniunile, declaraţiile contondente au din ce în ce misiunea îngreunată de a neutraliza cursul. Europa nu poate opri tancurile şi dronele ruseşti tot mai sofisticate, raidurile aviaţiei, cu rafale de bancnote de 500 euro şi declaraţii pe ton marţial cu priviri severe. Talleyrand spunea, într-o împrejurare, că există un singur mod de a spune „da”. La fel există o singură cale de a opri un război. Şi în această chestiune iluziile modernităţii au consecinţe dramatice. Războiul nu se poate opri în circumstanţele descrise, în textul pomenit, şi va continua cu forţă şi brutalitate. Acesta este motivul pentru care adăpostirea iluziilor este inutilă. Atâta timp cât Europa nu duce un război, dar îl susţine financiar şi militar, ceea ce nu este reproşabil în sine, dar are o consecinţă nefastă, acela că războiul continuă cu tot cortegiul de consecinţe dramatice. Unii experţi militari au comparat bătăliile de la Mariupol, Bakhmut şi Avdiivka în termeni strategici cu bătălia pentru Stalingrad, ceea ce este exagerat. Dar capturarea Avdiivka a permis continuarea operaţiunilor ofensive, demonstrând un nivel ridicat de cooperare între aviaţie, artilerie şi infanterie, precum şi acţiuni tactice surprinzătoare. Încât ziarul chinez Global Time a considerat capturarea Avdiivka cea mai semnificativă schimbare pe teatrele de operaţiuni din mai 2023. Evident că se doreşte înfrângerea armatei ruse în Ucraina, numai că acest deziderat pare tot mai greu, dacă nu imposibil de atins şi toată Europa resimte consecinţele.
