Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” Craiova organizează, astăzi, Concursul “Marin Sorescu – Puterea Cuvântului”, în cadrul activităților din săptămâna “Şcoala Altfel”.
FOTO: schiţă realizată de o elevă a şcolii
Concursul îşi propune “menţinerea în conştiinţa publică a valorilor culturale şi literare din patrimoniul naţional, descoperirea de noi talente, reconfirmarea unor elevi cu potenţial şi a prestigiului şcolii şi comunităţii din care aceştia fac parte, stimularea creativităţii, a comunicării interculturale şi a implicării în activităţi de educaţie nonformală prin traducerea poeziei marelui scriitor. Proba de concurs este scrisă şi constă în: elaborarea unei compuneri libere pornind de la textul-suport (secţiunea Creaţie), realizarea unei traduceri, într-una dintre limbile de circulaţie internaţională (engleză, franceză sau germană), cu ajutorul dicţionarului, pornind de la textul-suport (secţiunea Traducere). Rezultatele vor fi afișate pe site-ul școlii, la sfârșitul acestei zile”, a precizat prof. Genoveva Ioana, director al instituţiei de învăţământ.