Consiliul Judeţean continuă colaborarea pe Interreg cu vecinii bulgari

0
472

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj Cosmin Vasile a primit, ieri, vizita unei delegaţii a municipalităţii din localitatea Vărşeţ (Bulgaria), la întâlnire luând parte reprezentanţi ai aparatului de specialitate al CJ şi ai unor instituţii din subordine.

consiliu1Discuţiile purtate cu această ocazie au vizat posibilităţi de implementare a unor proiecte comune, cu finanţare din fonduri europene, prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria.

„De-a lungul timpului, am dezvoltat, alături de parteneri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Bulgaria, o relaţie bazată pe respect şi cooperare bilaterală. Am reuşit ca, împreună, să implementăm, prin programele Uniunii Europene destinate cooperării transfrontaliere, mai multe proiecte, din domenii diferite, proiecte prin care am realizat obiective care astăzi pot fi văzute şi care au adus un plus pentru judeţul nostru”, a subliniat Cosmin Vasile.

Ne dorim să punem bazele unui parteneriat solid

consiliuVicepreşedintele CJ Dolj a mai spus că există convingerea că această posibilitate de dezvoltare a comunităţilor noastre, pe care o oferă fondurile europene, trebuie fructificată şi în continuare. „CJ Dolj este unul dintre consiliile judeţene care au derulat printre cele mai multe demersuri cu finanţare nerambursabilă din România. Alături de municipalitatea din Vărşeţ, ne dorim să punem bazele unui parteneriat solid, pe termen lung, identificând proiectele pe care putem să le realizăm în comun“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj Cosmin Vasile.

           La întâlnirea desfăşurată în sala de şedinţe a instituţiei au mai participat Dana Băluţă, directorul Direcţiei Afaceri Europene, Ileana Măjină, consilier al preşedintelui CJ Dolj, Emilia Florea, directorul Centrului Judeţean pentru Protecţia Naturii, Turism şi Dezvoltare Rurală Durabilă Dolj, Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“, şi Aurelian Popescu, şeful Secţiei de Știinţele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, în timp ce delegaţia din Bulgaria a fost condusă de primarul localităţii Vărşeţ, Ivan Mihailov Lazarov.