Dolj: S-a împuşcat din greşeală cu arma deţinută ilegal

0
375

Ieri, 22.02.2016, în jurul orei 16.00, poliţiştii Secţiei 14 Poliţie Rurală Bârca au fost sesizaţi de personalul medical din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu privire la faptul că, la unitatea medicală s-a prezentat Gheorghe E.,de 59 ani, din Craiova, având o rană superficială la degetul mic de la mâna dreaptă, provocată de un diabol. În urma investigaţiilor, poliţiştiiau stabilit că, în aceeaşi zi, în jurul orei 14.00, în comuna Măceşu de Jos, bărbatul, în timp ce încerca să cureţe o arma neletală cu aer comprimat, din categoria celor supuse autorizării, pe care o deţinea ilegal, aceasta s-a descărcat accidental fiind rănit. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, arma şi 51 diaboluri fiind ridicate în vederea cercetărilor, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.