Nu mai puţin de 165 de pacienţi au părăsit, anul trecut, spitalele doljene cu o altă boală decât cea pentru care veniseră să se trateze, după ce s-au ales cu infecţii intraspitaliceşti. Acestea au devenit în ultimii ani o adevărată problemă de sănătate publică în România, prin lipsa acută de personal medical, reducerea bugetelor alocate prevenţiei şi controlului infecţiilor în mediul spitalicesc şi consumul exagerat şi eronat de antibiotice, cu generarea unui nivel extrem de ridicat al rezistenţei bacteriene.
Cele mai multe infecţii nosocomiale s-au înregistrat în secţiile de chirurgie, pediatrie, nou-născuţi, obstetrică şi Anestezie Terapie Intensivă. În privinţa tipurilor de infecţie depistate, mai des întâlnite au fost cele în plagă chirurgicală, infecţiile de tract digestiv, septicemie sau infecţiile respiratorii. Germenii întalniţi au fost Stafilococ aureu, Klebsiella, bacili Gram negativ nefermentativi, Stafilococ aureu hemolitic, Pseudomonas aeruginosa, Proteus şi Clostridium difficile.
Cele mai multe cazuri (151) au fost raportate de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, urmat de Spitalul Filantropia şi Spitalul Leamna, cu câte cinci cazuri, Spitalul de Boli infecţioase din Craiova (3 cazuri) şi Spitalul din Filiaşi cu un caz.
Controale în 70 de spitale din toată ţara
Problema infecţiile intraspitaliceşti rămâne, de altfel, una de actualitate pentru toate sistemele de sănătate din lume. Pe plan mondial, numărul afecţiunilor căpătate de pacienţi în spitale este încă unul foarte mare. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, media este de aproximativ 9-10% din numărul total de pacienţi internaţi.
Un Plan naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizare a utilizării antibioticelor şi a antibiotico-rezistenţei a fost prezentat recent. Ministerul Sănătăţii a organizat un grup de lucru format din specialişti epidemiologi, microbiologi, de boli infecţioase şi de sănătate publică care au elaborat un document programatic privind principalele direcţii de acţiune care trebuie urmate în perioada următoare în cele mai importante spitale din ţară unde pot apărea mai frecvent infecţii nosocomiale şi unde se înregistrează cele mai mari consumuri de antibiotice să fie incluse în acest efort organizatoric, profesional şi material. Specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică vor identifica un calendar de măsuri privind resursele umane, dezvoltarea de ghiduri şi metodologii de diagnostic şi supraveghere a infecţiilor nosocomiale şi rezistenţei la antibiotice, modificări în structura organizatorică şi de personal a unităţilor sanitare şi completarea echipamentelor şi dotărilor necesare activităţii în aceste domenii. Pe termen mediu, se doreşte creşterea capacităţii de diagnostic, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale şi îmbunătăţirea raportării infecţiilor nosocomiale.
Principalele direcţii în acest sens sunt creşterea capacităţii de identificare a pacienţilor infectaţi/colonizaţi cu germeni ce reprezintă risc major epidemiologic (creşterea capacităţii de orientare clinică şi a calităţii activităţii de laborator): îmbunătăţirea performanţelor laboratoarelor de microbiologie şi a capacităţii de orientare clinică privind infecţiile nosocomiale.
Infecţiile intraspitaliceşti, subraportate în România
O prioritate rămâne îmbunătăţirea capacităţii spitalelor din România de detecţie, supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale, precum şi de limitare a rezistenţei la antibiotice. Infecţiile nosocomiale sunt privite drept o problemă importantă de siguranţă a pacienţilor în legătură cu acordarea asistenţei medicale; gravitatea lor derivă din implicarea frecventă a unor germeni rezistenţi la antibiotice şi evoluţia gravă ce apare de multe ori la pacienţi cu deficienţe ale apărării antiinfecţioase.
Estimări globale europene din ultimii 10 ani arată că 5,5-7,5% din totalul pacienţilor internaţi contractează astfel de infecţii. În România raportările oficiale (ceea ce comunică spitalele) sunt doar de 0,2-0,25%. Date mai credibile pentru ţara noastră au fost furnizate de participarea la un studiul european în anul 2012 respectiv un procent minim de 2,7%, ceea ce prin extrapolare ar reprezenta circa 100.000 de cazuri înregistrate anual în România.
