Peste 34 de milioane de lei investiţi într-o staţie de sortare şi una de compostare a deşeurilor biodegradabile

0
522

Consiliul Judeţean Dolj a semnat, la finele săptămânii trecute, cu societatea Hidroconstrucţia S.A. contractul „Proiectare şi execuţie de lucrări pentru construirea unei staţii de sortare şi a unei staţii de compostare a deşeurilor biodegradabile la Mofleni – Craiova“. Valoarea contractului de lucrări se ridică la suma de 34.781.830,86 lei, fără TVA, din care costurile de proiectare sunt de 180.674,60 lei. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a prezidat întâlnirea prilejuită de semnarea acestui contract, care reprezintă o investiţie majoră, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

Cu această ocazie, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a afirmat că evenimentul marchează un pas important în implementarea celui mai amplu proiect cu finanțare europeană derulat de consiliul judeţean – Sistemul de management integrat al deşeurilor, în sumă de aproape 54 de milioane de euro.

 „Masterplanul pentru deşeuri, aşa cum este el cunoscut, reprezintă un demers la care lucrăm de mult timp şi vă mărturisesc că, la un moment dat, aproape că ne luaserăm gândul că îl vom mai putea implementa. Însă am stăruit foarte mult şi, cu determinarea care ne caracterizează, am reuşit să ajungem astăzi în etapa în care îl punem în operă cu toată forţa. Acesta este şi motivul pentru care mi-am dorit să vin alături de dumneavoastră, la acest moment de semnare a contractului de proiectare şi construire a staţiilor de sortare şi de compostare de la Mofleni. Practic, de astăzi pornim la drum împreună şi consider că trebuie să ne facem toţi datoria şi să ne îndeplinim sarcinile, aşa cum rezultă ele din contract: noi, Consiliul Judeţean, să creăm cadrul necesar pentru ca dumneavoastră, constructorul, de cealaltă parte, să puteţi duce la bun sfârşit acest proiect…”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

„Nu doar dimensiunea financiară dă importanţa acestui demers”

Şeful administraţiei doljene spune că intră astfel în linie dreaptă una dintre cele mai însemnate componente ale Sistemului de management integrat al deșeurilor, pentru că vorbim despre o investiţie de aproape 10 milioane de euro. „Nu doar dimensiunea financiară dă importanţa acestui demers, ci şi rolul efectiv pe care îl are, pe de o parte, staţia de sortare, care va deservi întreg judeţul şi va contribui la recuperarea materialelor reciclabile, şi, pe de altă parte, staţia de compostare, una dintre cele două care vor funcţiona în Dolj şi prin intermediul cărora deşeurile biodegradabile vor fi transformate în îngrăşământ pentru agricultură. De altfel, în ansamblul său, acest masterplan va aduce cu sine o transformare profundă a întregului judeţ, prin rezolvarea problemei deşeurilor în toate cele 111 localităţi doljene, în sensul în care cetăţenii vor avea asigurat serviciul de colectare a resturilor menajere. În acest fel, aruncarea necontrolată va fi stopată, ceea ce înseamnă un mediu mai curat, dar şi o îmbunătăţire a calităţii vieţii”, a mai spus Ion Prioteasa.

Valoarea contractului de lucrări se ridică la suma de 34.781.830,86 lei, fără TVA

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a mai spus că, pentru administraţia judeţeană, 2015 s-a conturat încă din primele zile drept un an prolific. „După inaugurarea sediului în care funcţionează Centrul Zonal de Pregătire în Domeniul Protecţiei Civile, după ce am dat apoi undă verde pentru lucrările la două proiecte cu finanţare europeană – reabilitarea Casei Damianov şi construirea Centrului turistic pentru agrement şi sport –, iată-ne acum în faţa unui nou demers care îmbogăţeşte portofoliul de investiţii al Consiliului Judeţean”, a declarat preşedintele Ion Prioteasa.

Consiliul Judeţean Dolj a semnat, vineri după-amiază, cu societatea Hidroconstrucţia S.A. contractul „Proiectare şi execuţie de lucrări pentru construirea unei stații de sortare şi a unei staţii de compostare a deşeurilor biodegradabile la Mofleni – Craiova”. Valoarea contractului de lucrări se ridică la suma de 34.781.830,86 lei, fără TVA, din care costurile de proiectare sunt de 180.674,60 lei.

 

CASETĂ :

Staţia de sortare va avea o capacitate de 44.000 de tone pe an, iar staţia de compostare – o capacitate de 18.000 tone pe an. Aceste lucrări se realizează în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Dolj”, proiect finanțat prin Programul Operaţional Sectorial MEDIU 2007-2013.