O privire de ansamblu asupra mass-media românești postcomuniste, cu transformările și provocările ei, a oferit, ieri, jurnalistul Ion Cristoiu, la Întâlnirile „SpectActor” organizate de Teatrul Național „Marin Sorescu”. Una, evident, subiectivă, venită din partea celui care de peste 45 de ani ia pulsul presei, cu precădere din postura de editorialist și om de televiziune. Ion Cristoiu nu numai că a făcut remarci juste asupra acestei perioade în dezordine – conferința susținută intitulându-se „Presa postdecembristă: sub semnul permanentei neaşezări” –, ci a adus în fața publicului și câteva mostre ale personalității și principiilor sale. Cei prezenți au aflat, bunăoară, că nu suportă „președinții la început de mandat, toți fiind glorificați” și nici elogiile, cu atât mai mult la adresa sa, nu își sărbătorește niciodată ziua de naștere și îl consideră pe Caragiale „cel mai mare analist media din istoria României”.
„Ion Cristoiu este, înainte de toate, gazetar, unul care suportă toate vicisitudinile aceste profesii: când este agreat, când nu… după cum bate vântul”, a afirmat, în preambulul conferinței de ieri, Mircea Cornișteanu, managerul instituției-gazdă. Nicolae Coande, secretar literar al teatrului și moderator al întâlnirii, i-a reamintit invitatului că „gazetarul este agentul clipei” și, totodată, de prima Lege a presei, dată de Nicolae Ceaușescu în 1974, care i-a trimis pe cei din breaslă să se „perfecționeze” la „Ștefan Gheorghiu”, pentru că nu mai corespundeau „etichetei și definiției ziaristului”. Cristoiu avea pe-atunci 26 de ani și era redactor-șef adjunct la „Viața studențească”, unde și debutase în 1968.
«După 1990 devine ceea ce este: cel care înființează ziare, reviste, publicații de atitudini diverse, uneori contradictorii, dar care captează mereu atenția. Este Ion Cristoiu care se dedică edificării unor publicații care rămân și astăzi în istoria jurnalismului românesc, dar și omul care se retrage în bibliotecă, după o anumită perioadă, delimitându-se oarecum net de restul jurnaliștilor care sunt făcuți pe puncte. Adevărata gazetărie însă – spune domnia sa într-un interviu – s-a făcut înainte de 1989», a adăugat Nicu Coande.
«Cea mai mare plăcere a mea este să citesc înjurăturile din postările pe site-ul de la „Evenimentul Zilei”»
În presa postcomunistă, Cristoiu a debutat în ianuarie 1990, în ziarul „Observator”, chiar pe prima pagină, cu un articol împotriva lui Ion Iliescu. „Nu pentru că eram anti-FSN, ci pentru că eu nu suport președinții la început de mandat, toți fiind glorificați. La început, când sunt puternici, lăudați de toată lumea și mai ales de jurnaliști, eu îi critic. Unii se uită la mine chiorâș, alții, mai mult decât chiorâș… În partea a doua, când încep să fie părăsiți, eu, fiind un păgubos din firea mea, încep să îi apăr. Și atunci iese ca dracu!”, a declarat, ieri, Ion Cristoiu. Nu suportă nici laudele și chiar se simte prost când le primește, a mai mărturisit jurnalistul. «Cea mai mare plăcere a mea este să citesc înjurăturile din postările pe site-ul de la „Evenimentul Zilei”, am căpătat chiar o patimă! Din 200, cam 194 sunt înjurături… Și chiar îmi face plăcere!», a adăugat acesta.
Celebrul reporter Caracudi inventa știri în Cișmigiu, azi sunt „făcute în laboratoare”
Revenind la tema conferinței de ieri, postdecembrismul în mass-media românești a fost frecvent abordat de Ion Cristoiu în anii din urmă, fie în scrierile sale, fie cu prilejul unor conferințe de acest gen. De la fenomenul presei independente și credule la explozia de gazete, în prima parte a anilor ’90, când „se câștiga urieșește, mai ales dacă erai patron ori acționar”, de la miracolul „găinii care naște pui vii”, cum titra „Evenimentul zilei” în 1993, la știrile de senzație din prezent, de la lipsa de obiectivitate și echidistanță în bătălia politică a jurnaliștilor la subiectul ofițerilor acoperiți din redacții, Ion Cristoiu a radiografiat 25 de ani de mass-media „într-o permanentă mișcare”. «Noi nu avem o presă așezată. E într-o permanentă mișcare. Mai ales din punct de vedere economic…», a comentat acesta. S-a raportat, în expunerea sa, nu de puține ori, la presa americană, dar mai cu seamă la reporterul Caracudi din schița caragialiană „Reportaj”. Dacă celebrul personaj inventa știri cu un succes uriaș stând pe o bancă în Cișmigiu și „telenovelizând viața politică”, azi unele dintre ele sunt… „făcute în laboratoare”, consideră acesta.
„M-au preocupat foarte mult căderile, urcările nu mă interesează”
Autor, astăzi, a două articole zilnice – unul publicat pe blogul său, cristoiublog.ro, altul în „Evenimentul zilei” –, jurnalistul nu a ocolit nici evenimentele actuale, în încercarea de a răspunde unor întrebări din public. „Traian Băsescu a creat ciomagul care îi dă lui în cap acum”, a afirmat acesta, referindu-se la mecanismul denunțurilor și reținerilor pentru acuzații de corupție, inclusiv la cazul Elenei Udrea. Cu ironie, acesta nu s-a sfiit să sublinieze că „sunt jurnaliști care au trăit bine din sacoșa doamnei…”. Cristoiu a făcut și un scurt comentariu privind jurnalul pe care susține că l-a primit de la Udrea, pe care aceasta l-a ținut în perioada campaniei electorale din toamna anului trecut. „Am vrut neapărat să citesc acel jurnal pentru că era o piesă de istorie pentru mine”, a declarat acesta. „M-au preocupat foarte mult căderile, urcările nu mă interesează”, a mai spus Cristoiu, ajungând la cazul Adrian Năstase, iar mai apoi la Liviu Dragnea și dosarul fraudării referendumului pentru demiterea președintelui, din 2012, de la Suraia (județul Vrancea), precum și la presiunile exercitate în prezent asupra premierului Victor Ponta.
„Cred că a venit momentul să ne întrebăm și dacă nu cumva această luptă împotriva corupției e un fel de luptă de clasă”, a subliniat jurnalistul, făcând referire și la dreptul la imagine al acuzaților și la spectacolul zornăitului de cătușe. «După părerea mea, suntem singura țară din lume unde presa „cântă” instituțiile de forță, procurorii, SRI-ul, Jandarmeria. Nu cred că ele au nevoie de sprijinul presei, pentru că au suficiente forțe! Au cătușe, interceptări, microfoane, au bugete… Cred că presa ar trebui să fie mai atentă la derapajele acestor instituții…», a mai spus acesta.
Ion Cristoiu a mai vorbit, la întâlnirea de ieri, și despre procesul pe care îl are cu procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, declarând că imaginea i-a fost prejudiciată atunci când procurorii au pus numele editurii sale în dosarul Sorin Ovidiu Vântu – FNI și explicând că este „un uriaș adversar al stenogramelor”. „Persoanele care nu au legătură cu cauza nu au ce căuta în aceste documente”, a mai spus jurnalistul.
Concluzia: mass-media mai mult relatează ce îi impune cititorul…
Concluzia conferinței „Presa postdecembristă: sub semnul permanentei neaşezări” a fost trasă tot cu gândul la celebrul personaj al lui Caragiale, ale cărui articole erau atât de „gustate” în epocă: mass-media mai mult relatează ce îi impune cititorul… Adică știrile corespund cumva cu realitatea românească, ca la Caracudi… Rămânând tot în sfera caragialiană și a spectacolului – dar, de această dată, de bună calitate –, Ion Cristoiu (care, timp de câțiva ani, a condus revista „Teatru”) a ținut să precizeze la Craiova că îl consideră pe Ilie Gheorghe, actor al Teatrului Național „Marin Sorescu”, „cel mai bun Cațavencu din istoria teatrului”.
Întâlnirea „SpectActor” de ieri, cu Ion Cristoiu – prima din seria celor programate în 2015 de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova – a durat mai bine de două ore, fiind găzduită de sala studio a instituției.
***
«Ca și partidele politice, ca și celelalte instituții, imediat după evenimentele din decembrie 1989 s-a ivit fenomenul presei independente. Specificul a fost faptul că toate ziarele locale și centrale foste comuniste au devenit, într-o după-amiază, democrate. Cea mai rapidă transformare a avut-o „Informația Bucureștiului”. Era ziar de după-amiază, apărea la ora 14.00. La 13.30 însă schimba firma în „Libertatea”. (…) Ce m-a surprins pe mine în studierea acestei prese e faptul că nimeni nu se îndoia de revoluție. Toată lumea vedea un miracol. Primele semne ale îndoielii vin de la mine, în 15-16 februarie, în „Expres”. Am scris un lung articol, cu titlul „O după-amiază cu mai multe întrebări”. Erau întrebări care nici azi nu și-au găsit răspunsul. Ce vreau să spun e că presa e obligată să se îndoiască. Presa de-atunci nu o făcea și nici acum nu o face. În lumea modernă, nimic din ceea ce se vede nu este real. Noi vedem un spectacol – arestări, demisii, revolte spontane, dar după un timp, când apar documentele, ne dăm seama că de fapt altele au fost realitățile».
***
În conferința sa, Ion Cristoiu a accentuat îndeosebi apariția numărului mare de gazete din anii ’90, „tirajele uriașe” la care acestea ajungeau și, implicit, profiturile existente. «„Zig-zag-ul” avea 600 de mii de exemplare, „Evenimentul zilei” a avut nu 700 de mii, ci mult mai mult, dar furau ăia pe rupte… Era explicabil: aveam un tineret interesat să scrie și să publice, căci a fi gazetar era o chestie ieșită din comun, și în același timp erau și subiecte noi, uluitoare».
Jurnalistul a subliniat însă și faptul că „nici unul din patronii de atunci nu a făcut un imperiu”. „De-asta spun că este o neașezare. Nici ei nu mai există, nici ziarele de-atunci… În presa americană sunt oameni care lucrează de 10-20 de ani la un ziar. Toate ziarele și-au schimbat proprietarii, formatul, orientarea politică… Deci, n-au reușit să se așeze. Se câștiga urieșește, mai ales dacă erai patron ori acționar, însă nu s-a mers pe o investiție. Aceasta a fost una dintre caracteristicile care își pun amprenta și acum asupra presei. Nu există trusturi de presă consolidate în timp, cu oameni care se raportează la înaintași. Nu avem un muzeu al presei, istorii ale presei scrise. Și atunci generației tinere ce modele să îi dai?».
Referindu-se la aceeași perioadă, Cristoiu a mai remarcat și explozia ziarelor de partid, dar și a publicațiilor literar-artistice. «Toată lumea era convinsă în ’90 că o să vină cineva și o să dea bani revistelor literare, iar cine va fi director va fi mare și tare. Ca pe vremuri… Erai redactor-șef la „România literară”, îți punea Dumnezeu mâna în cap, că publicai toate poetesele mai tinere! Între timp s-a descoperit că revistele literare se supun și ele economiei de piață. Iar acum a face o revistă literară cred că este un coșmar», a mai spus acesta.
