Juriu exigent pentru concursul de idei de la Biserica „Sfântul Ilie”

0
1033

Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Oltenia, a lansat concursul de idei pentru amenajarea spațiului din jurul Bisericii „Sfântul Ilie”. Soluția câștigătoare va fi prezentată Primăriei Craiova, care se va ocupa de punerea în practică.

Fiind primul proiect în care se implică arhitecții din Bănie și unul pentru o zonă deosebit de importantă pentru oraș, la concurs va delibera un juriu extrem de exigent. Președintele este Ana Maria Zahariade, profesor universitar la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București și unul dintre specialiștii români importanți ai istoriei și teoriei arhitecturii. A scris mai multe cărți de specialitate în care a pus problema „proiectului de beton comunist” și este un nume în arhitectura contemporană. În 2003 a fost distinsă cu Premiul Herder, care i-a fost acordat de Fundația Toepher și Universitatea Viena pentru lucrările sale teoretice.

Un alt membru al juriului este arhitectul băimărean Marius Miclăuș, cel care a coordonat proiectul extrem de amplu și, în același timp, îndrăzneț de renovare a Bastionului Theresia din Timișoara, bastionul fiind redescoperit prin îndepărtarea intervențiilor din anii 1970. Un alt membru al juriului este arhitectul Ștefan Bâlici, care a făcut parte din juriul concursului de proiecte pentru amenajarea curții Johannes Honterus, aferentă Bisericii Negre din centrul istoric al Brașovului. Ceilalți doi membri ai juriului sunt Radu Mihăilescu și Gabriela Miereanu, ultima fiind arhitectul-șef al Craiovei.

Concurenții pot să vină cu mai multe propuneri

Concurenții trebuie să fie arhitecți sau studenți arhitecți și pot să depună fiecare unul sau mai multe proiecte. Schițele vor fi expuse, potrivit regulamentului, pe două planșe, cu expunere verticală și vor fi însoțite și de o scurtă descriere în cuvinte (maximum 500 de cuvinte). Planșele și plicul în care vor fi introduse documentele de concurs vor fi introduse într-un ambalaj unic, de tip tub. Concurenților li se recomandă să aleagă un ambalaj/tub care să păstreze integritatea proiectului. Orice plic predat separat de planşe nu va fi luat în considerare. În plus, pentru păstrarea anonimatului, fiecare proiect va avea un simbol de identitate, compus din 2 litere, urmate de 4 cifre, care va fi înscris pe fața fiecărei planşe. Proiectele pot fi predate direct sau expediate prin poştă sau curierat rapid la sediul O.A.R. Filiala Teritorială Oltenia.

Pe 23 martie se va anunța proiectul câștigător

Termenul-limită pentru predarea proiectelor a fost stabilit pentru data de 16 martie. În tot acest timp, Filiala Teritorială Oltenia organizează și două vizite la amplasament în timpul cărora participanții pot să adreseze punctual întrebări. Între 20 și 21 martie, juriul va delibera, iar rezultatele vor fi anunțate pe data de 23 martie, la ora 11.00. Regulamentul prevede și o zi pentru eventuale contestații, pe 26 martie, concursul fiind declarat închis pe 30 martie. După jurizare, organizatorii concursului își rezervă dreptul, prin regulament, să facă prezentări publice către administraţia locală, cea mai bună idee arhitecturală urmând să fie pusă în practică de Primăria Craiova. În cadrul concursului se vor acorda și trei premii, în valoare de 3.750 de euro (2.000 euro – premiul I, 1.000 euro – premiul al II-lea, 750 euro – premiul al III-lea).

Zona solicită creativitatea arhitecților

Arhitectul Radu Ionescu, președintele OAR Filiala Teritorială Oltenia, susține că tema de concurs nu este una ușoară și că se așteaptă cu mult interes propunerile concurenților. Gradul de dificultate este dat de faptul că amplasamentul concentrează secvenţe din mai multe epoci semnificative pentru istoria centrului orașului. Zona este încadrată de strada „Lipscani”, cea mai veche stradă comercială, cu fronturi de secol XIX, de strada „Nicolăescu- Plopșor”, o străpungere care a fost făcută în perioada Petre Antonescu odată cu clădirea neoromanescă a Prefecturii. La aceste stiluri se adaugă blocurile neutre ale anilor ’60 şi intervenţiile radicale din anii ’80. Ca element impus prin temă este păstrarea şi integrarea pinilor mediteraneeni. De asemenea, o altă cerință este ca amenajarea să permită ocolul bisericii la Sărbătorile Paştelui şi aprinderea lumânărilor într-o hotă exterioară.