Tragedie rutieră lângă Băilești

0
82
Aseară, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că pe D.J. 561 A, în afara localității Băilești, s-a produs un accident rutier. Din nefericire, în urma acestuia au decedat două persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Băilești care au stabilit faptul că un tânăr, de 23 de ani, din comuna Afumați, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 561 A, din direcția Băilești către satul Boureni, comuna Afumați, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. “În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un bărbat de 56 de ani din comuna Afumați, pasager în autoturism, au decedat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *