Război în Ucraina: Discuţii indirecte între Kiev şi Moscova

0
38

Steve Witkoff şi Jared Kushner, trimişii speciali ai preşedintelui Donald Trump, şi alături de aceştia comisarul federal de achiziţii, John Gruenbaum, au discutat aseară cu preşedintele rus mai mult de 3 ore (3 ore 39 min.) la Moscova, în căutarea unei soluţii diplomatice la războiul din Ucraina. Preşedintele rus i-a avut alături pe consilierul diplomatic Iuri Uşakov şi trimisul său pentru afaceri economice internaţionale Kirill Dmitriev. Negociatorii americani se vor deplasa astăzi la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, unde discuţiile vor continua, în format trilateral, în cadrul unor grupuri de lucru. Anterior Mark Rutte declarase pentru Bloomberg că SUA sunt pregătite să furnizeze Ucrainei tot echipamentul militar de care are nevoie. Pe timpul discuţiilor de aseară cu preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a confirmat încă o dată că fără rezolvarea problemei teritoriale, nu are rost să se conteze pe obţinerea unei soluţii pe termen lung, a declarat pentru TASS, Iuri Uşakov. El a mai spus că forţele ruse deţin iniţiativa strategică. Părţile au convenit deja asupra următorului pas în cadrul acordurilor încheiate. Acesta va include întâlniri programate ale grupurilor de lucru relevante din Emiratele Arabe Unite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *