Bolnavii şi aparţinătorii acestora se declară nemulţumiţi de programul de vizită impus în spitale. Aceştia se plâng că deşi sunt nevoiţi să cumpere medicamente pentru pacienţii internaţi, trebuie să dea şi socoteală de fiecare dată când intră în unitatea sanitară. Conform legislaţiei însă, toate spitalele sunt obligate să respecte reglementările Ministerului Sănătăţii privind programul de vizite în unităţile sanitare publice.
La sfârşitul anului trecut, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au reglementat, unitar, programul de vizite al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice. Conform legislaţiei, programul de vizită al aparţinătorilor pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice ar trebui să se realizeze de luni până vineri în intervalul orar 15.00 – 20.00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10.00 – 20.00.
Un program total anapoda consideră cei care au rude sau prieteni internaţi în spitale. Aceştia spun că, din contră, vizitele la bolnavi ar trebui să aibă loc dimineaţa. „Cred că ar trebui să se hotărască ce vor. Ori una, ori alta. Nu se poate să ne trimită după medicamente şi după aia să ne întrebe de programul de vizită. Eu am soţia internată în spital şi trebuie să cumpăr una alta. Deocamdată nu au fost probleme. Acum înţeleg, nici eu nu sunt de acord să intre câte zece persoane pentru un singur bolnav, dar când e o urgenţă, trebuie să duci ceva sus, cred că putem găsi înţelegere”, a spus Florian Dumitrescu, soţul unei paciente internate la Spitalul Judeţean din Craiova.
Pot fi vizitaţi maximum doi pacienţi în acelaşi timp
În plus, rudele şi prietenii celor internaţi în spital ar dori ca programul de vizită să fie ceva mai lung şi să fie împărţit în două sesiuni, una de dimineaţă şi una de seară. „Nu venim de drag la spital. Spun asta pentru cei care cred că ne face o plăcere deosebită să stăm pe aici. Dacă totul ar fi asigurat aşa cum trebuie, ar fi altceva. Dar noi trebuie să luăm medicamente, le mai ducem şi mâncare şi cel mai important, trebuie să ştim cum se mai simt. Eu zic că ar fi bine să fie un program de dimineaţă şi unul pentru seară. Trebuie şi dimineaţa pentru că este nevoie să vorbim cu doctorii”, a explicat Nicoleta Florea din Craiova, a cărei mamă se afla ieri internată în spital.
Potrivit ordinului ministrului Sănătăţii privind orele de vizită în spital, numărul de vizitatori pentru un pacient internat într-un salon cu mai mult de trei paturi nu poate fi mai mare de trei persoane şi pot fi vizitaţi maximum doi pacienţi în acelaşi timp. În plus, vizitarea pacienţilor în secţiile şi compartimentele de terapie intensivă este permisă zilnic doar membrilor familiei, respectiv părinţi, copii, surori şi fraţi, cu condiţia ca vizita să se facă individual sau cel mult două persoane, cu respectarea procedurilor interne.
Număr de telefon pentru familiile bolnavilor internaţi
Totodată, ordinul ministrului Sănătăţii mai prevede ca secţiile şi compartimentele de terapie intensivă să aibă obligaţia de a avea un număr de telefon prin care se asigură informarea familiei de către medicul curant sau medicul de gardă despre starea şi evoluţia pacientului. Prin intermediul acestui telefon vor fi informaţi şi aparţinătorii. „Sistemul sanitar s-a dezumanizat. Sistemul trebuie să fie prietenos cu omul în suferinţă. Cetăţeanul trebuie să aibă în permanenţă legătură cu familia sau cei care au grijă de el”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii pacienţilor cronici, referindu-se la Ordinul ministrului Sănătăţii.
De asemenea, pentru pacienţii internaţi pe oricare dintre secţiile şi compartimentele unităţii sanitare, la solicitare, membrii familiei pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul şef şi coordonator de secţie sau compartiment, aprobat de directorul medical şi afişat la loc vizibil la intrarea în unitatea sanitară.