Inefabilul Miraj al Craiovei în decembrie!

0
28

Marelui poet doljean, plecat în lume pentru a cunoaşte consacrarea, din Bulzeştiul natal, i s-a părut Craiova, „văzută din car cel mai frumos oraş din lume”. Era şi primul oraş care îi ieşea în cale, lui Marin Sorescu. Ce ar zice astăzi, revăzând Craiova, luată cu asalt de turişti din toate colţurile ţării, este greu de spus. Dar… nu numai turiştii, atraşi de fabulosul Târg de Crăciun, cu miraculoasa sanie zburătoare, şi aşa nu mai ninge de câţiva ani, descoperă Craiova. Deunăzi, în vizită s-a aflat Excelenţa Sa, doamna Willemijn van Haaften, ambasadorul Ţărilor de Jos, la Bucureşti. A vizitat între altele sediul renovat al Primăriei Craiova admirând întreaga decoraţiune interioară, impecabil redată vizualităţii. Cu un simţ de ceremonie, de acum stăpânit, o subtilă combinaţie de rigoare şi cordialitate, primarul Lia Olguţa Vasilescu a oferit explicaţii persuasive. Salutând între altele sprijinul Olandei la aderarea în spaţiul Schengen. Cu câteva zile înainte, fusese primit domnul Felix Ricardo Americo Antonio Denegri Borza, ambasadorul statului Peru, la Bucureşti, iar anterior fusese primit domnul Ozgur Kivanc Altan, ambasadorul Turciei la Bucureşti, ţară cu care avem un parteneriat strategic. În plus Ford Otosan România şi fabrica de biscuiţi ETI sunt două mari investiţii ale Turciei în Craiova. Pe scurt: nu dau turcii! Noi salutăm turcii. Să menţionăm şi vizita primarului oraşului Vratsa, Kalin Kamenov, cu care Doljul are un parteneriat fructuos. Din pură generozitate culturală, Primăria Craiovei a pus marele municipiu, cum spuneam şi în alte dăţi, pe harta turistică a ţării. Câştigă teren o densă atmosferă de mare municipiu, un convenabil nou amplasament pe harta ţării. Nu furnizăm noi argumente pentru un complex de superioritate, ci doar note definitorii ale europenităţii. Primarul Craiovei a înlocuit euforia încântării de sine cu o luciditate care impresionează, şi îi sporeşte notorietatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *