Craiova: Comercianţii de pomi de Crăciun verificaţi de poliţişti

0
373

Potrivit IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi  specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea  au organizat o acţiune în municipiul Craiova pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi activităţilor ilicite de comerţ din domeniul „comercializării pomilor de Crăciun. În cadrul acţiunii, oamenii legii au verificat 21 de agenţi economici persoane fizice şi juridice. În urma neregulilor constatate, poliţiştii doljeni au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.000 lei. De asemenea, oamenii legii au confiscat peste 30 de pomi de Crăciun în valoare de aproape 1 000 lei. Astfel, în cadrul controlului efectuat, oamenii legii au depistat-o pe C.D, de 29 ani din Craiova, comercializând brazi de Crăciun fără a avea documente de provenienţă pentru aceştia. Femeia a fost sancţionată contravenţional cu suma de 5.000 lei dispunându-se totodată confiscarea  celor 15 pomi de crăciun comercializaţi fără documente de provenienţă.