Președintele cubanez, Raul Castro, a cerut sâmbătă ca Statele Unite ale Americii (SUA) să respecte sistemul comunist al Cubei, în timp ce Havana și Washingtonul acționează în vederea normalizării relațiilor lor diplomatice, relatează Reuters. Președintele american, Barack Obama, a anunțat în această săptămână o schimbare a politicii Washingtonului față de Cuba, ce datează din perioada războiului rece, și cele două țări au făcut un schimb de deținuți în baza unui acord istoric, survenit după 18 luni de negocieri secrete. Oficiali americani vor vizita Havana în ianuarie pentru a începe convorbirile privind normalizarea relațiilor. Partea americană va insista în cursul discuțiilor, în lunile următoare, asupra chestiunilor referitoare la drepturile politice și drepturile omului. Castro a afirmat, sâmbătă, că este deschis discuțiilor privind o serie largă de probleme, dar că ele ar trebui să se refere și la SUA, și a subliniat că Havana nu va renunța la principiile sale socialiste. „Așa cum noi n-am cerut niciodată ca SUA să-și schimbe sistemul politic, cerem să fie respectat și sistemul nostru”, a declarat Raul Castro în Adunarea națională a Cubei.