Nu ştiu dacă e politically correct să te mai bucuri, după o îngrijorare lăuntrică, cuplată la o ameţitoare aşteptare, că a plouat în sfârşit consistent (o medie de cca. 50 l/mp) pe întinderea Doljului. Un judeţ mare, cu vocaţie agricolă, din câte ştim imediat după Timiş, dar şi cu pondere consistentă în viitoarea producţie de grâu a ţării. Dacă expresia „o ploaie de aur” nu s-a tocit cu desăvârşire, fiindcă lumea se schimbă, atunci putem să o reciclăm, fără nici o inhibare. Ceea ce se prefigura, dacă ne mai interesează, era cu totul neliniştitor. Uscăciunea vizibilă, rău prevestitoare, se instalase peste tot, şi la capătul unui an calic se prefigura unul de coşmar. Circa 200.000 de hectare s-au însămânţat în această toamnă cu grâu, orz, secară, triticale, orzoaică, şi nu peste tot răsărirea acestor culturi agricole e uniformă. Ce spune Mihai Anghel, patronul Cerealcom Segarcea, o exploatare agricolă far în economia agrară a Doljului: „După 4 ani consecutivi de secetă, în sensul că media multianuală de precipitaţii a scăzut, în schimb a crescut media multianuală a temperaturii, cu număr insuportabil de zile de caniculă, precipitaţiile căzute în zilele din urmă sunt o binefacere. Până la instalarea temperaturilor scăzute, grâul mai poate vegeta, înfrăţii şi intra mai viguros în iarnă”. Şi ca o paranteză, Mihai Anghel, n-a mai avut răbdare, şi imediat după ploile căzute şi-a inspectat cu privirea lanurile de grâu răsărit –dens ca peria- udat acum de natură. Cum pânza de apă freatică s-a despărţit mult de straturl superficial al solului, pe alocuri nici nu se cunoaşte că a plouat. În general am învăţat că prognozele meteorologice trebuie luate, în cel mai bun caz, „orientativ”. De data aceasta s-au adeverit. Ceea ce trebuie totuşi să admitem e că de regulă, chiar dacă informaţiile despre vreme, pe care le dobândim, se dovedesc mai curând amăgitoare, ambalajul lor e de o rigoare academică. Mai ales când dudui simpatice, la posturile de televiziune, ne vorbesc despre imorala frumuseţe a vremii, absurda ei inadecvare. Hărţi, curenţi de aer, de un dinamism palpitant, în zone geografice intens colorate, proiectând cum se produc anumite fenomene atmosferice, ce rezultate pot da analizele comparative a unor teritorii diferite de climă continentală sau planetară, toate acestea sunt descântate, dar nu aflăm dacă va ploua sau nu, unde ne interesează, semn că meteorologia nu e pentru toată lumea. „Vremea frumoasă”, la începutul lunii noiembrie, era ca un hohot de râs izbucnit inoportun, în mijlocul unei tăceri pline de gravitate. Fiindcă, de fapt, ar fi trebuit imperativ să plouă. Nu e un moft desuet ceea ce menţionez şi iată de ce. Admiţând că toate cursurile de apă, în primul rând cel al Dunării, fluviul ce traversează Doljul, apoi al Jiului, ca să nu mai pomenim de celelalte râuri şi pârâuri firave, dacă nu insignifiante, ar fi avut debitul optim, facturile de consum de electricitate tot ar fi ameninţat irigaţiile. La Dolj n-a mai fost cazul, fiindcă Dunărea a avut debit scăzut, până acolo încât staţiile de pompare n-au mai făcut priză, în luna august. Şi o astfel de situaţie deprimantă se întrevede şi pentru campaniile viitoare de irigaţii. Fiindcă s-a schimbat de la an la an clima acestor locuri. Nu că anii secetoşi ar fi lipsit cu desăvârşire, dar succesiunea unor ani deficitari în precipitaţii, în schimb cu temperaturi ridicate peste media plurianuală, nu avea asemenea continuitate. Ceea ce îngrijorează de-a dreptul şi pune în pericol autonomia strategică alimentară şi nu numai. Vestea bună, de data aceasta, este că a plouat consistent în Dolj, după o îndelungată aşteptare, remontând o stare psihică nefastă a celor care ne asigură pâinea.
