Peste 4.500 de români la urne, în diaspora

0
504

Peste 4.500 de români din străinătate s-au prezentat la urne vineri, până în jurul orei 13,00, în prima zi de vot a celui de al doilea tur de scrutin prezidenţial, fiind deschise secţiile de votare din Spania, Italia şi Marea Britanie.

Acestora li se adaugă peste 17.500 de români care au votat prin corespondenţă, potrivit Biroului Electoral Central.

În acest al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, românii din diaspora au din nou trei zile la dispoziţie pentru a-şi exprima opţiunea la urne: vineri, sâmbătă şi duminică.

Pentru ei au fost organizate 835 de secţii de votare, care sunt deschise astfel: vineri, între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00, iar sâmbătă şi duminică, între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00. Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de a alege până la ora locală 23,59.

Cele mai multe secţii de votare pentru români sunt în Spania – 143. În Italia sunt 142 de secţii de votare, dintre care cinci la Roma.

În Germania, AEP a aprobat 79 de secţii de votare, iar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 72.

Românii din Franţa pot vota la prezidenţiale într-una dintre cele 50 de secţii.