Rada Supremă (parlamentul unicameral al Ucrainei) a respins, ieri, toate proiectele de lege care permiteau transferul în străinătate, pentru îngrijiri medicale, a opozantei încarcerate Iulia Timoşenko (fost premier) – cerinţă a Uniunii Europene pentru semnarea Acordului de asociere la UE la sfârşitul lunii noiembrie, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, relatează AFP şi Associated Press. Toate cele şase texte prezentate au obţinut mai puţin de 200 de voturi, în timp ce pentru aprobare era necesară o majoritate de 226 de voturi. Mai mulţi deputaţi ai Partidului Regiunilor (al preşedintelui Viktor Ianukovici), care deţine majoritatea în parlament, şi ai Partidului Comunist, nu au participat la vot, după ce au criticat în ultimele zile aceste proiect ca „imperfecte”. Vladimir Oleinik, parlamentar din partea Partidului Regiunilor, nu a exclus o nouă sesiune extraordinară a Radei Supreme, după cum informează ITAR-TASS. „Ar putea avea loc o sesiune specială, nu exclud această posibilitate”, a spus el, fără să precizeze o dată la care s-ar putea întruni, din nou, Rada Supremă. La votul din legislativul ucrainean au asistat cei doi reprezentanţi ai misiunii Parlamentului European, irlandezul Pat Cox, fost preşedinte al PE, şi Aleksander Kwasniewski, fostul preşedinte polonez. După acest vot, guvernul de la Kiev a anunţat că Ucraina suspendă pregătirea acordului de asociere cu Uniunea Europeană.