Scandalagiii din Lipovu, cercetaţi şi pentru ultraj la poliţist

0
379

Cei doi bărbaţi de etnie romă reţinuţi după ce au intrat peste un localnic din comuna Lipovu înarmaţi cu un topor şi o bâtă au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Decizia aparţine Judecătoriei Segarcea, iar procurorii au reţinut în sarcina celor doi comiterea infracţiunilor de ultraj la poliţist, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, sfidarea organelor judiciare şi portul fără drept al unor obiecte confecţionate pentru lovire sau tăiere.

Reamintim că Nicolae Ioanichi, de 61 de ani, din comuna Lipovu, i-a anunţat, sâmbătă după-amiaza, prin 112, pe poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 14 Bârca, că are o altercaţie cu doi vecini Gheorghe Gheorghe, de 52 de ani, şi Marian Gheorghe, de 49 de ani, care, înarmaţi cu o bâtă şi un topor, au intrat peste el în curte. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea, la faţa locului a ajuns, iniţial, un singur poliţist, întrucât în acelaşi timp a mai fost un apel pe 112 într-o altă localitate. Agentul nu s-a lăsat intimidat de scandalul făcut de cei doi fraţi, care erau şi băuţi, le-a cerut să se potolească, însă aceştia l-au luat pe el “în vizor”, la un moment dat încercând chiar să-l lovească cu toporul, după cum a rezultat din declaraţiile martorilor. Ulterior a venit şi cel de-al doilea poliţist, şi amândoi au reuşit să-i imobilizeze pe agresori, folosind sprayul lacrimogen. Procurorii spun că cei doi poliţişti s-au comportat într-un mod profesionist, însă acest lucru putea să-i coste scump, astfel că au sesizat instanţa cu propunere de arestare preventivă a agresorilor. Duminică după-amiază, Judecătoria Segarcea a admis propunerea şi a decis arestarea preventivă a celor doi bărbaţi pentru 29 de zile.

Din nefericire, asemenea situaţii, în care poliţiştii de la o Secţie Rurală trebuie să ajungă în acelaşi timp, în mai multe locuri, nu sunt singulare şi reprezintă unul din rezultatele recentei reforme a Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care s-au desfiinţat Posturile de Poliţie comunale.