Primarul din Cârna e liber

0
440

Primarul suspendat de la Cârna, Cornel Andrei, este liber, de ieri. Decizia aparţine judecătorilor de la Tribunalul Dolj, care au respins recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea împotriva revocării măsurii arestării preventive dispuse joia trecut de judecătorii din Segarcea. Hotărârea de ieri a Tribunalului Dolj este definitivă, astfel că procesul continuă, Cornel Andrei având interdicţia de părăsire a Craiovei, cu excepţia cazurilor în care trebuie să ajungă la instanţă.

Reamintim că joia trecută, pe 17 noiembrie a.c., Judecătoria Segarcea a dispus faţă de primarul suspendat al comunei Cârna, Cornel Andrei, revocarea măsurii arestării preventive. Bărbatul era încarcerat, din iunie a.c., în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, unde a fost transferat după ce a fost trimis în judecată pentru pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la fals intelectual, uz de fals şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Vineri, procurorii Parchetuluid e pe lângă Judecătoria Segarcea au făcut recurs, care s-a judecat ieri la Tribunalul Dolj. Judecătorii de la Tribunal au hotărât să respingă recursul procurorilor, astfel că primarul a fost pus în libertate. În schimb, instanţa a dispus faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea Craiova, unde deţine o locuinţă, cu excepţia cazurilor în care trebuie să se prezinte la instanţa de fond, respectiv Judecătoria Segarcea. În plus, acesta este obligat să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea (în a cărui rază teritorială locuieşte), conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Ba mai mult, Cornel Andrei nu are voie să se deplaseze la spectacole sportive, culturale sau în orice alte locuri în care se desfăşoară adunări publice, nu trebuie să se apropie de angajaţii Primăriei Cârna, de martorii din dosar, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect şi nici nu are voie să calce pe la sediul Primăriei Cârna. Decizia Tribunalului Dolj este definitivă. Procesul primarului continuă, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru 8 decembrie a.c.