Proiect european, deschis oficial la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova

0
25

În următorii patru ani, peste 25.000 de persoane din regiunea Sud-Vest Oltenia vor avea acces gratuit la servicii de screening pentru cancerul colorectal, iar peste 31.000 de locuitori vor fi informați și educați cu privire la importanța depistării precoce. Proiectul se adresează locuitorilor din Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj și Mehedinți, cu o atenție specială pentru cei care trăiesc în zone unde drumul către medic este adesea prea lung. Conferința de prezentare a proiectului a avut loc pe 22 octombrie 2025, în Sala Senatului UMF Craiova (Universitatea de Medicină și Farmacie) din Craiova .

La eveniment, alături de reprezentanții UMF Craiova, au participat Lia Olguța Vasilescu, Primarul Municipiului Craiova, ec. Alina Lupu, Secretar Comisia pentru Sănătate și Familie, Consiliul Județean Vâlcea, dr. Laura Grigorie, Președinte Comisia pentru Sănătate și Familie, Consiliul Județean Vâlcea, Aladin Georgescu, Președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Constantin Rădulescu, Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Cosmin Mihai Popescu, Președinte al Consiliului Județean Gorj, Mihai Neațu, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj, Marius Oprescu, Președinte al Consiliului Județean Olt, Dorin Micu, Director Direcția de Sănătate Publică DOLJ, Daniel Băcanu, Președinte Asociația Mereu pentru Europa. Prin acest program, UMF Craiova aduce medicina mai aproape de oameni și continuă să pună accent pe prevenție, educație și acces echitabil la servicii medicale. Persoanele vor primi testări gratuite pentru cancer colorectal, urmate, acolo unde va fi necesar, de colonoscopii gratuite, consiliere medicală și sprijin logistic pentru deplasare către centrele specializate. Un rezultat major al proiectului va fi înființarea Centrului Regional de Prevenție și Diagnostic Precoce al cancerului colorectal la UMF Craiova, un spațiu modern, dedicat activităților medicale, informării și sprijinirii comunității.

Prevenția, mai aproape de oameni

Cuvântul de deschidere i-a aparținut prof.univ. dr. Dan Gheonea, rectorul UMF Craiova :  „Prin ROCCAS 4 SVO, putem aduce prevenția mai aproape de oameni. Ne dorim mult ca medicina să nu însemne doar tratament, ci și grijă, educație și încredere. Să nu uităm că fiecare test făcut la timp poate salva o viață.  Proiectul are o valoare totală de 35,3 milioane lei, din care 30 milioane lei reprezintă cofinanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, și se va derula în perioada 30 septembrie 2025 – 30 septembrie 2029 în cadrul Programului “Sănătate 2021-2027”. Mesajul transmis de specialiști este foarte important. Prevenția este o realitate în salvarea bolilor, iar cancerul colorectal este pe primele locuri în ceea ce privește mortalitatea. Vom face testare gratuită pentru peste 25.260 de persoane, iar mai mult de 31.000 de persoane vor fi informate corect. Înființarea Centrului de Prevenție la UMF Craiova are o mare importanță. Vom merge în județele Olteniei, în special în zonele defavorizate și mulțumim autorităților locale pentru sprijinul acordat “.

Aprecieri unanime

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a menționat : “Felicitări organizatorilor pentru acest proiect.  Prevenția este foarte importantă, iar dacă ar fi resurse ar fi mai ușor și pentru medici, și pentru pacienți și pentru autorități. Municipalitatea din Craiova este alături de actul medical și facem toate eforturile să avem o dotare ultramodernă în spitale  și cadre medicale foarte bine pregătite. În noi găsiți oricând un partener”. La rândul său , Daniel Băcanu, președintele Asocțaiei  “Mereu pentru Europa”, a declarat : “Suntem la cel de -al doilea parteneriat cu UMF Craiova și sunt convins că va fi, ca și precedentul, unul de succes. La Craiova este o echipă superprofesionistă. Rolul nostru este de a-i educa pe cetățeni “. Invitații au mers pe aceleași coordonate, iar prof. univ. dr. Gheorghe Cristian, de la Institutul Clinic Fundeni, și prof.univ.dr. Mircea Mănuc, de la aceeași instituție, au intervenit online , la rândul lor implicați în proiecte asemănătoare, au vorbit despre importanța unor astfel de demersuri, care să ducă la îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *